Bărbat din Cluj, reținut după ce a ignorat ordinul de protecție și a hărțuit o femeie prin mesaje și conținut media
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 18:20
- Eveniment
- Ascultă știrea

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Cluj-Napoca au dispus, în data de 20 octombrie, reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 37 de ani, din comuna Apahida, bănuit că ar fi încălcat în mod repetat măsurile impuse printr-un ordin de protecție.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, în perioada 12 septembrie – 10 octombrie a.c., bărbatul nu ar fi respectat obligația de a păstra distanța minimă față de o femeie de 35 de ani, măsură dispusă printr-un ordin de protecție. De asemenea, acesta ar fi contactat-o prin intermediul unei aplicații de mesagerie, trimițându-i mesaje text, audio și conținut media.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au luat măsura reținerii preventive pentru 24 de ore.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor cazului și dispunerea măsurilor legale care se impun.