Program de slow food la Agronomie

Program de slow food la Agronomie
Un program de "slow food în campus" a fost lansat astăzi la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV), în parteneriat cu Slow Food Cluj, Transilvania Fest şi Târgul Internaţional de Agricultură "Agraria".

Mai exact, universitatea va găzdui conferinţe şi evenimente care au în prim plan mâncarea sănătoasă, cu accent pe cea tradiţională din transilvania.

Un grup de studenţi agronomişti clujeni vor duce această experienţă la Oxford, iar în vară studenţi ai prestigioasei universităţi britanice vor învăţa la USAMV.

"Eu, personal, nu am nimic împotriva Mc Donald's, dar mă interesează ca lumea să înveţe cum să aleagă mâncare sănătoasă, bio şi organică", a declarat Indrei Raţiu, reprezentant al Fundaţiei Familiei Raţiu Londra. "Mă bucur că acest regim sănătos de viaţă se adaptează foarte bine celui din satele noastre transilvane, unde avem culturi eco de secole, din cauza sărăciei", a mai spus Raţiu.

Comenteaza