Rezidenţiat sub pază la Cluj

Rezidenţiat sub pază la Cluj
30 de profesori de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu sunt izolaţi într-o locaţie secretă unde realizează subiectele pentru viitorul examen.

Universitarii care realizează subiectele pentru examenul de rezidenţiat sunt izolaţi într-o locaţie secretă până duminică, atunci când peste 800 de absolvenţi de medicină susţin concursul. Profesorii se află sub paza strictă a jandarmilor clujeni şi nu au acces la internet sau la telefoane astfel încât să se evite „scurgerea" subiectelor către candidaţii care susţin rezidenţiatul. 

„Înainte de examen, profesorii sunt duşi într-un loc protejat de restul lumii şi stau acolo timp de o săptămână. Sunt profesori universitari din domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie", a declarat Marius Bojiţă, fost preşedinte al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu (UMF) Cluj şi profesor la Facultatea de Farmacie. Universitarii selectaţi pentru a face parte din comisia de redactare a subiectelor vor pregăti pentru absolvenţii UMF din fiecare domeniu câte 200 de întrebări, dintre care 50 cu un singur răspuns şi 150 cu răspunsuri multiple.

„În acea locaţie, profesorii au toată logistica, calculatoare, copiatoare. Zona este supravegheată şi nimeni nu are acces la telefoane sau la internet. Ei şi-au lăsat acasă telefoanele mobile şi laptopurile. Logistica a fost verificată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, la fel şi clădirea. Zona este supravegheată de jandarmi", a explicat Bojiţă. Conform acestuia, după ce au fost realizate subiectele pentru examen, acestea sunt verificate şi multiplicate în funcţie de numărul candidaţilor la concursul de rezidenţiat.

„Se multiplică cu 20-25% mai multe foi de examen de rezervă. Se fac patru variante de subiecte, cu aceleaşi întrebări, dar care sunt rotite astfel încât în amfiteatru să nu aibă doi candidaţi, care stau unul lângă celălalt, aceeaşi variantă de subiecte", a adăugat universitarul. În ziua examenului, duminică, subiectele sunt multiplicate şi, sub pază, ajung în amfiteatrele UMF Cluj, unde sunt repartizate candidaţilor.

„Când se termină examenul, cu toţi candidaţii în sală, se face o primă corectare. Se vor scana lucrările şi candidaţii primesc un punctaj. Apoi, vor fi şi câteva ore în care se pot depune contestaţii", a completat Marius Bojiţă. Din comisia de redactare a subiectelor pentru examenul de rezidenţiat fac parte profesori din toate domeniile. „În funcţie de tematică sunt întrebări din chirurgie, ORL, nefrologie, medicină dentară. Se fac eforturi ca totul să fie corect, să nu transpire nimic înainte de examen", a precizat profesorul. Preşedintele comisiei de redactare a subiectelor şi responsabilul pentru organizarea examenului de rezidenţiat este prorectorul Grigore Băciuţ, cel care a avut aceleaşi responsabilităţi şi la concursul de anul trecut.

Examenul de rezidenţiat are loc pentru a doua oară descentralizat în centrele universitare de la Cluj, Timişoara, Iaşi, Bucureşti, Târgu-Mureş şi Craiova. În acest an, la nivel naţional, sunt 3.778 de locuri şi posturi scoase la concurs la rezidenţiat. În Cluj-Napoca vor fi scoase la concurs 389 de locuri în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie pe care concurează 816 candidaţi. Astfel, 615 absolvenţi de medicină se bat pe unul dintre cele 330 de locuri scoase la concurs pe specialităţile din acest domeniu. Alţi 158 de absolvenţi de stomatologie concurează la rezidenţiat cele 44 de locuri disponibile în medicină dentară, iar alţi 43 de absolvenţi de farmacie, pe 15 locuri la rezidenţiat în domeniu. Cele mai multe locuri la rezidenţiat pe medicină sunt la specialităţile medicină de familie - 16 locuri, anestezie-terapie-intensivă - 15, medicină internă - 15, pediatrie - 14 sau chirurgie generală 14.

S-au plâns de cartea din care vor fi redactate subiectele

Peste 400 de absolvenţi de medicină care susţin rezidenţiatul dumincă au făcut, la începutul acestei luni, o petiţie online către Ministerul Educaţiei prin care sesizează greşelile existente în cartea "Books des ECN" de unde învaţă pentru examen. Mediciniştii susţin că au descoperit în carte greşeli gramaticale şi medicale, care ar putea să influenţeze notarea lor în cadrul examenului de rezidenţiat. "E o carte de sinteză plină de greşeli gramaticale şi de traducere. E foarte greu să citeşti o carte schematică. Sunt probleme în carte pentru că la o pagină ai o informaţie corectă, iar peste 20 de pagini aceeaşi informaţie este greşită. Cât timp nu există o erată, informaţiile se bat cap în cap", a spus Iulia, absolventă a UMF Cluj.

 

Comenteaza