România, lovită de valul 4 al pandemiei! Ce spune Raed Arafat despre un nou lockdown

România, lovită de valul 4 al pandemiei! Ce spune Raed Arafat despre un nou lockdown
| Foto: digi24.ro

Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a declarat că în perioada următoare nu vom ajunge la un lockdown, chiar dacă vor exista creşteri ale numărului de cazuri de COVID-19.

Valul 4 al pandemiei generate de noul coronavirus este deja în România, unde numărul cazurilor noi de infectare a crescut în această săptămână cu 53% față de săptămâna precedentă. Joi, 26 august, a fost înregistrat cel mai mare număr de infectări din noul val al pandemiei, de aproape 1.000 de cazuri.

"Eu cred că la lockdown real nu vom putea ajunge din nou pentru că avem mai multe mijloace. Nici în valul trei nu am avut un lockdown total şi am avut măsuri mult mai calculate şi mai ţintite decât un lockdown cum a fost în sensul cuvântului din alte ţări, în care toată lumea a stat acasă şi totul a fost închis. Noi nu am avut acest lucru”, a afirmat Raed Arafat, la B1 Tv, vineri seara, potrivit news.ro.
 
Întrebat când vom putea atinge vârful valului patru, Arafat a precizat că acesta ar putea fi la finalul lunii septembrie, începutul lunii octombrie când se estimează o scădere a numărului de persoane infectate.
 
"Foarte greu de spus, să vedem, sfârşitul lui septembrie, prima parte a lui octombrie, să vedem dacă începe să scadă după, dar clar că momentan vom asista la creştere mai departe, nu la platou şi nu la scădere. Consider că vom vedea încă o creştere cel puţin în următoarea perioadă, o săptămână-două vor fi creşteri”, a precizat Arafat.

Comenteaza