"Romeo şi Julieta" au trăit la Cluj VIDEO
- Scris de REALITATEA TV Cluj
- 19 Apr 2013, 19:18
- Eveniment
- Ascultă știrea
În incinta fostei mănăstiri dominicane din Cluj a funcţionat până anul trecut un liceu de muzică. Odată cu retrocedarea clădirii, imobilul a intrat într-un proces de restaurare, care presupune inclusiv o amănunţită cercetare arheologică. Cu această ocazie, specialiştii au descoperit în curtea mănăstirii patru schelete datând din perioda medievală. Două le-au atras atenţia în mod deosebit.
"Este vorba de un cuplu care a fost îngropat în acelaşi timp. Ştim destule lucruri interesante despre aceste morminte pentră că pe de o parte erau poziţionate foarte curios, erau împreună, capetele erau orientate unul către celălalt, probabil că a fost vorba de un singur sicriu. Şi lângă morminte sunt două mâini care sunt puse una peste alta", a spus Adrian Rusu, arheolog.
Specialiştii spun că cele două schelete aparţin unor tineri de aproximativ 30 de ani, cel mai probabil soţ şi soţie. Bărbatul a decedat în urma unui accident care i-a zdrobit sternul, în timp ce femeia, bănuiesc arheologii, a suferit un infarct sau un accident vascular la aflarea teribilei veşti 13:05
Arheologii spun că cele două schelete datează din secolele 15-16, perioadă în care cei care doreau să fie înhumaţi în interiorul zidurilor mănăstirii trebuiau să plătească sume considerabile.
"Dacă n-au avut inventar nu putem spune decât c-au fost nişte privilegiaţi ai cimitirului, cu toate că există şi un nivel superior, cei care plăteau mai bine erau înhumaţi fie în biserică, fie chiar în coridorul porticului. Deci hai să spunem că erau peste media săracilor, dar nu printre cei mai bogaţi", a mai spus Adrian Rusu, arheolog.
Scheletele celor doi tineri au fost duse la Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei. De aici, ele vor ajunge într-un laborator de specialitate pentru a fi supuse unor analize suplimentare.
Reporter: Cosmin Oanţă
Imagine: Florin Dan