Două schelete umane au fost descoperite miercuri în zona săpăturilor care se execută în Piața Republicii din municipiul Turda, chiar în centrul oraşului.
Muzeografii au deschis sarcofagul descoperit în urmă cu câteva săptămâni pe Bulevardul 21 Decembrie din Cluj-Napoca. Se pare că acesta aparținea unei familii destul de importante.
Rămăşite umane, descoperite de poliţiştii din Gherla pe un drum comunal. Oamenii legii cer ajutorul clujenilor pentru a identifica persoana găsită decedată.
Jozef Mengele, supranumit "Îngerul morţii", a efectuat experimente inumane pe prizonierii evrei de la Auschwitz, fiind interesat, în special, de gemeni.
Arheologii au făcut o descoperire uimitoare într-un cimitir medieval situat în curtea fostei mănăstiri dominicane din oraş. Cu ocazia lucrărilor de restaurare a imobilului, au fost găsite două schelete care se ţin de mână, înmormântate în acelaşi sicriu. Tot acolo, arheologii au mai găsit scheletul unui copil, dar şi oase din partea de jos a piciorului, aparţinând unui al patrulea schelet, informează Realitatea TV Cluj.
Mai multe schelete, între care cele a doi tineri care se ţin de mână, din epoca medievală, au fost descoperite de către o echipă a Institutului de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj-Napoca în curtea unei foste mănăstiri dominicane.
Recomandări: