Ryanair vine din aprilie la Cluj și promite cele mai mici prețuri de pe piață

Ryanair vine din aprilie la Cluj și promite cele mai mici prețuri de pe piață

O nouă cursă aeriană din Cluj-Napoca spre Marea Britanie va debuta în aprilie.

„Suntem încântați să anunțăm prima noastră rută din Cluj, un nou serviciu către Londra Southend care va debuta în aprilie și va fi operat cu o frecvență de trei zboruri săptămânale, ca parte a programului nostru Vara 2019”, a declarat Olga Pawlonka, Sales & Marketing Manager CEE & Balkans la Ryanair.

Clienții români și vizitatorii se pot bucura acum de tarife mai mici și de ultimele îmbunătățiri ale programului „Always Getting Better” care include:

  • Tarife reduse pentru bagajele înregistrate – o taxă mai mică de 25€ pentru un bagaj de 20 kg
  • Ryanair Rooms cu 10% în Credit de Călătorie
  • Ryanair Transfers – opțiuni lărgite de transport terestru cu noul partener Car Trawler
  • Promisiunea punctualității – 90% dintre zborurile noastre vor fi la timp
  • Promisiunea de preț – găsește un tarif mai mic și îți vom returna diferența + 5€ în contul My Ryanair

„Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj, primul aeroport regional din România, felicită operatorul Ryanair pentru anunţul startului zborurilor spre Cluj-Napoca. Aceasta va reprezenta o bună oportunitate pentru toţi pasagerii din Transilvania şi un pas important pentru dezvoltarea viitoare a aeroportului”, a comentat preşedintele Consiliului de Administraţie al AIAIC, Viorel Federiga.

„Salutăm decizia Ryanair de a demara zboruri de la Cluj. Astfel, vom avea o nouă companie aeriană pe Aeroportul Internaţional Cluj, începând cu sezonul de vară 2019. Managementul aeroportuar a negociat cu Ryanair vreme de mai bine de 10 ani şi speră într-o colaborare constructivă benefică dezvoltării aeroportului dar şi a întregii regiuni.

Pasagerii noştri vor aprecia cu siguranţă noua rută Ryanair spre Londra Southend precum şi ofertele de călătorie ale companiei pentru această rută”, a precizat David Ciceo, directorul general al AIAIC.

Top mondial după rutele operate (2018)

  1. Ryanair (Irlanda)                  1.868
  2. American Airlines (SUA)     1.122
  3. Delta Air Lines (SUA)           1.058
  4. Easy Jet (Anglia)                    1.002
  5. United Airlines (SUA)              996

Sursa: Airlines Travel

Comenteaza