Satul convertit în cartier dormitor, mare cât un oraş: "În '80 era ca Satele Unite" VIDEO

Are 60 de ani şi i-a trăit pe toţi în Mănăştur. A prins vremurile când Mănăşturul era doar un sat cu câteva uliţe, împărţit pe categorii sociale, a prins industrializarea oraşului şi transformarea satului într-un cartier-dormitor.

Clujeanul Ovidiu Puşcaş povesteşte pentru ziuadecj.ro cum arăta Mănăşturul acum o jumătate de secol, dar şi în anii '80, când muncitorii ridicau un etaj pe zi.

Pe Ovidiu Puşcaş l-am găsit în apartamentul său de pe strada Ion Meşter, unde locuieşte de 30 de ani. El este, în schimb, un mănăşturean veritabil: până să se mute în apartamentul de pe Ion Meşter, a locuit un kilometru mai departe, lângă piaţa Flora.

Şi şcoala a făcut-o în Mănăştur, pe Calea Floreşti. Cum era atunci cartierul? "80% din suprafaţa unde sunt acum blocuri era teren agricol", spune el. Satul Mănăştur avea două străzi mari: strada Câmpului şi Lingurarilor. Cei mai înstăriţi locuiau pe strada Câmpului. "Lingurarilor era mahalaua vechiului sat Mănăştur", arată Puşcaş. "Unde e acum podul peste linia de tramvai erau o crâşmă celebră, se numea Costăneasa, iar terenul din faţă, care acum e parcare sub pod, era gol. Ăla era parking de căruţe. Toţi ţăranii veneau acolo la zi de târg, miercurea şi vinerea. Târg de animale, se vinde aşi cherestrea, şi porci, şi grâne. Veneau oameni din Gilău, Floreşti, de peste tot din zona de Vest. Se adunau seara la crâşmă pentru că aveau loc pentru căruţe, la întoarcere, unii de bucurie că au vândut, alţii de necaz".

VEZI AICI FOTOGRAFII CU CLUJUL SOCIALIST

Pe străzile Ciobanului, Agricultorilor şi Batozei locuiau cei mai bogaţi, iar cartierul mai avea o zonă, unde rata infracţionalităţii era cea mai ridicată. „Până să înceapă construirea blocurilor, până la Colina, toată zona avea denumirea generică de Szabas. Era un fel de cartierul fără-nume. Acolo nu ştia nimeni ce e. Erau toţi interlopii oraşului, nu intra niciodată poliţia. Se stătea ilegal, în cocioabe ţigăneşti, nu ştia nimeni câţi sunt şi cine stă", explică Puşcaş.

"Practic Mănăşturul era un sat mai mare", conchide el. "Când eram în clasa a 8-a, în proporţie de 80% cunoşteam pe toată lumea. Nu exista autobuz spre oraş, doar un troleu care până în 1970, prin 1960, circula până la pod. După aceea întorcea pe Calea Floreşti, unde e platoul. Era o linie de trolebuz 3, de la gară în Gheorgheni, 4 de la gară spre Aurel Vlaicu şi 1, care era prima linie, din Mănăştur la Clujana, şi pornea de pe Calea Floreşti. De acolo până la Fabrica de Bere, la urcare şi la coborâre salutam pe toată lumea. Copii săraci fiind, mergeam în spate la taxatoare, "tanti ne lăsaţi?". Ne urcam ciorchine în spate şi ne aducea unde e acum staţia de carburant".

O dată cu industrializarea masivă a oraşului, însă, faţa cartierului s-a schimbat radical. Sute de blocuri au fost ridicate în doar câţiva ani. „Construcţiile au început în 1970", spune el. „În 1980 Mănăşturul era, pentru mine cel puţin, un fel de Satele Unite. Erau oameni veniţi din toate satele judeţului, pentru industrializare. Venea tovarăşul de partid şi zicea: "la întreprinderea cutare, 30 de apartamente, în funcţie de cereri şi de condiţii. Erau colegi şi la muncă, şi acasă".

Raţionalizarea alimentelor, a energiei electrice şi a multor altora în anii '80, i-a lovit şi pe mănăştureni în plin. „În 1985 ne plimbam de la o alimentară la alta pentru că se trecuse deja la cartelă. Se tăia şi curentul, în fiecare seară. Când fetele mele erau la şcoală prin 1988, mi-am făcut rost de o baterie mare de tractor, mi-am făcut un dispozitiv. Când aveam curent pornea redresorul şi încărca bateria, şi când pica curentul îmi atârnau fire prin casă şi aveam instalaţii paralele ca să avem 12 volţi, ca fetele să poată învăţa, să-şi facă lecţiile".

Căldura era o problemă în perioada de iarnă, mai ales când cartierul era un şantier continuu. "În primii doi ani de la darea în folosinţă blocul nu era tencuit. Erau crăpături. Am avut vecini cărora le-am râcâit pereţii înăuntru şi se vedea afară, printre betoane. Blocurile erau făcute din prefabricate iar la îmbinare băgau ziare sau resturi de pufoaică şi le acopereau repede cu tencuială, să fie gata mai devreme, să se facă cincinalul în patru ani şi jumătate. Calitatea blocurilor nu era cea mai bună".

Vezi mai jos ce spune mănăştureanul despre cum arăta satul acum 50 de ani

Ce este Mănăşturul

Mănăştur este cartierul clujean cu cei mai mulţi locuitori şi depăşeşte din acest punct de vedere toate oraşele din Cluj, exceptând reşedinţa de judeţ. Satul Mănăştur a fost atestat documentar în 1063 şi este parte a municipiului Cluj-Napoca din 1895. Este cunoscut pentru celebra frază scrisă pe pereţii fabricii de bere, la naţionalizarea din 1946, pornită în urma "democraţiei populare" instaurate de comunişti: "Până aici democraţia, de aici Mănăşturul!".

"Din punct de vedere sociologic, cartierul Mănăștur a însemnat translația unei culturi rurale din mediul ei de proveniență într-unul nou, iar oamenii mutați aici din mediul rural își păstrau atunci unele obiceiuri de la țară", spune sociologul Alina Bârsan pentru ziuadecj.ro. "Așa au apărut băncuța de la intrarea de la bloc, care înlocuia băncuţa de la poarta casei din sat, loc ales pentru socializare; spațiul comun al blocului era decorat cu tot felul de perdeluțe; vizitele între vecine pentru schimburi de rețete, împrumuturi de alimente, o analiza sociologică interesantă știu că s-a făcut pe modul în care circulau rețetele culinare în vremea aceea, practic era de fapt o viață socială rurală grefată într-un mediu pretins urban. Vorbim apoi și de o populație foarte omogenă ca stil de viață: oamenii proveneau mulți din aceleași sate, blocuri întregi aveau același loc de muncă (CUG, CARBOCHIM, etc) circulau cu același mijloc de transport, practic un strat omogen educațional, social, cultural. Tranziția de la această cultură rurală translatată forțat în perioada industrializării în mediul urban a durat cam până la prima generație de orășeni, dacă nu, chiar până la a doua".

(Articol publicat iniţial în 2012, autor Mihai Prodan)