Scandal în sistemul medical: Doi medici, trimiși în judecată după ce ar fi implantat dispozitive cardiace extrase de la cadavre

Scandal în sistemul medical: Doi medici, trimiși în judecată după ce ar fi implantat dispozitive cardiace extrase de la cadavre
ilustrativ | Foto: medlife.ro

Doi medici au fost trimiși în judecată într-un dosar de amploare privind reutilizarea ilegală a unor dispozitive cardiace implantabile extrase de la persoane decedate.

Potrivit procurorilor, unul dintre medici ar fi coordonat o rețea prin care au fost implantate astfel de dispozitive la 185 de pacienți, fără respectarea procedurilor legale și medicale.

Anchetatorii susțin că dispozitivele proveneau, în unele cazuri, de la pacienți decedați și erau reutilizate fără acordul anterior al acestora sau al familiilor și fără documente de proveniență, certificate de sterilizare ori avize de conformitate. Acestea nu ar fi fost înregistrate în gestiunea spitalului și nu ar fi parcurs circuitul legal de utilizare.

Conform rechizitoriului, pentru realizarea intervențiilor, medicul principal ar fi solicitat spitalului achiziționarea unor componente și accesorii noi, pe care le utiliza împreună cu dispozitivele reutilizate. În unele situații, kiturile medicale erau desfăcute, fiind folosite doar accesoriile necesare implantării dispozitivelor extrase anterior.

Cel de-al doilea medic, cardiolog într-un spital din Brașov, este acuzat că, în perioada 2018–2022, ar fi furnizat de 24 de ori stimulatoare și defibrilatoare cardiace de unică folosință, despre care procurorii afirmă că aveau proveniență necunoscută, erau nesterilizate sau aveau termenul de valabilitate expirat.

Cei doi sunt acuzați de săvârșirea a peste 200 de acte materiale de abuz în serviciu, iar dosarul urmează să fie judecat de instanță. Trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal și nu echivalează cu stabilirea vinovăției, aceasta urmând să fie decisă definitiv de instanță.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .