Se deblochează plăţile pentru proiectele POSDRU

Se deblochează plăţile pentru proiectele POSDRU
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, prezentă la Cluj, a anunţat, ieri, că a început rambursarea banilor pentru proiectele pe fonduri europene din cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).

La Cluj, universităţile clujene au avansat pentru susţinerea acestor proiecte peste 80 de milioane de lei. Mai mult, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca a luat un credit bancar de 15 milioane de lei pentru susţinerea proiectelor POSDRU.

„La minister există două organisme intermediare care fac evaluarea cererilor de rambursare pe care le depun managerii acestor proiecte. Când am venit la Ministerul Educaţiei, erau circa 950 de cereri de rambursare neevaluate. Acum lucrurile merg ceva mai bine şi au mai recuperat din această situaţie", a declarat Ecaterina Andronescu. Conform Ministrului Educaţiei, problemele privind blocajul şi întârzierile plăţilor către POSDRU au apărut ca urmare a unor nereguli sesizate la Autoritatea de Management de către Comisia Europeană în anii 2011-2012. „După ce organismul intermediar face evaluarea cererii de rambursare şi constată că totul este în regulă şi dă voie plăţii, cererea de rambursare merge la Autoritatea de Management care trebuie să plătească beneficiarului suma rezultată din cererea de rambursare. Autoritatea de Management a avut o perioadă dificilă pentru că a fost efectuat un audit extern de la Comisia Europeană pe anii 2010-2011 şi au identificat o serie de nereguli, motiv pentru care s-a dispus remedierea neregulilor. Comisia Europeană a spus că până când nu se remediază neregulile, Autoritatea de Management este în perioada de presuspendare", a explicat Andronescu. Pentru a se relua plăţile, instituţia a trimis o serie de documente Comisiei Europene pentru deblocarea fondurilor.

Comenteaza