Sfat de creator de modă: Cel mai mult investesc în încălţăminte şi le recomand tuturor să facă la fel

Sfat de creator de modă: Cel mai mult investesc în încălţăminte şi le recomand tuturor să facă la fel
Câştigătorul concursului naţional de schiţe de design vestimentar "Fii creator de Haute Couleur!", la care au participat 79 de designeri, este clujeanul Cătălin Vălean, un tânăr care a "furat" meserie la Berlin.

Student la Universitatea de Arte şi Design din Cluj, Cătălin (22 de ani) este câştigătorul concursului naţional de schiţe de design vestimentar "Fii creator de Haute Couleur!". El a primit un buget de 1.500 de euro pentru crearea unei colecţii de 5-7 ţinute din schiţele sale. Tânărul designer a vorbit într-un interviu acordat pentru ziuadecj.ro despre cariera sa, de hainele şi pantofii pe care îi poartă.

Cum ţi-ai dat seama că vrei să faci o carieră în domeniul designului vestimentar?

Cu timpul am dezvoltat tot felul de pasiuni şi activităţi, care la început păreau a fi puerile şi trecătoare din cauza vârstei, dar care au persistat în timp până mi-am ridicat anumite semne de întrebare. Să spunem doar că dorinţa de a face o carieră din asta a fost tot timpul acolo, atât că mi-a luat mie ceva timp până să văd lucrurile aşa cum sunt din cauza unor circumstanţe nu tocmai favorabile.

Care sunt sursele tale de inspiraţie?

Inspiraţia mea are diferite rădăcini şi variază în funcţie de perioadă şi starea mea emoţională la momentul respectiv, se trage din artă, muzică, cinematografie, chiar şi literatură, domenii pe care le asociez de fiecare dată cu o experienţă personală. Cei mai relevanţi pentru mine sunt artiştii care au ales sau aleg să aducă arta lor la un nivel extrem de personal: Leigh Bowery, Vito Acconci, Hermann Nitsch, în muzică atmosfera dramatică a la Klaus Nomi, Diamanda Galas sau Antony Hegarty, filmele lui Ingmar Bergman, David Lynch, John Waters care de multe ori par să se joace prea mult cu absurdul şi desigur literatura din perioada romantismului. Mă simt conectat cu aceşti indivizi atât din cauza muncii lor cât şi modului de viaţă alternativ pe care l-au ales. Mă atrage atipicitatea şi tot ceea ce stă departe de vreun tipar clasic.

Au existat şi momente grele?

Desigur, dar le-am depăşit prin muncă. Nu ai cum să mulţumeşti pe toată lumea în niciun domeniu, important e să realizezi părerea cui contează de fapt şi să te detaşezi şi să-ţi vezi de treaba ta. Trebuie sa fii perseverent şi încrezător în munca ta, să ştii să-ţi aperi punctul de vedere că altfel rişti să fii pus la pământ foarte uşor.

De ce crezi că au nevoie tinerii designeri astăzi pentru a reuşi?

Au nevoie de mai multă muncă, mai multe referinţe culturale şi un spirit independent.

Ai absolvit un stagiu de practică la o casă de modă din Berlin. Cum ţi s-a părut experienţa?

În Berlin am lucrat trei luni de zile pentru un fashion-label, Boessert-Schorn. A fost un internship pe care l-am obţinut pe baza portofoliului meu personal cu ajutorul programului de plasament Erasmus. Am avut ocazia să prind şi Berlin Fashion Week-ul unde am văzut show-urile din cadrul evenimentului Romanian Designers, dar am avut ocazia să particip şi la experienţa intensă din culise. Întreaga experienţă la Berlin a fost una extrem de productivă.

Cum este să lucrezi într-una din capitalele modei europene?

Berlinul e un oraş care găzduieşte mii de branduri de modă, iar ca să te faci remarcat e nevoie de foarte multă muncă. Experienţa mea la Boessert-Schorn a fost una epuizantă, dar extrem de constructivă şi pot să spun că am evoluat ca designer din numeroase puncte de vedere.

Cine este designerul cu care ai vrea să colaborezi?

Consider că cea mai productivă colaborare ar fi cu Walter Van Beirendonck. E un designer pe care îl admir şi respect foarte mult şi consider că are exact doza de curaj care îmi lipseşte mie. De asemenea mi-ar mai place să lucrez cu Rei Kawakubo şi Rick Owens.

Ai câştigat concursul "Fii creator de Haute Couler!". Cum ai impresionat juriul? Cine a făcut parte din juriu?

Concursul "Fii creator de Haute Couler!" a fost o provocare pentru mine, în mare parte datorită temei "Culori de înaltă ţinută", dar şi din cauza că lucram în paralel pentru Boessert-Schorn. În design-ul meu am anumite reţineri în ceea ce priveşte paleta de culoare, iar din acest motiv m-am străduit să construiesc o colecţie coerentă şi relevantă atât pentru ceea ce reprezint eu ca şi designer, cât şi pentru tema concursului. Juriul a fost alcătuit din Marian Palie, fashion stylist, şi Adelina Ivan, designer vestimentar. Au apreciat abordarea personală în ceea ce priveşte conceptul, atenţia la tendinţele actuale, dar şi calitatea ilustraţiilor.

Cum s-a numit colecţia ta pentru acest concurs? Câte schiţe ai creat?

Colecţia s-a numit "Tranziţii" şi am avut un numar de zece ilustraţii, dar cu un total de 14 ţinute.

Câteva detalii despre schiţele create?

Ilustraţiile au fost desenate de mână, după care scanate şi prelucrate în Adobe Photoshop. Am construit un fel de fir narativ, în care personajul principal trece printr-o serie de tranziţii, de la non-culoare la culoare şi invers, toată povestea fiind o alegorie la experienţele noastre de-a lungul vieţii.

De unde te îmbraci?

De regulă îmi cumpăr hainele de la târguri de vechituri şi second-handuri, după care le modific de unul singur. Deoarece în România opţiunile sunt reduse obişnuiesc să fac cumpărăturile online, iar la centrele comerciale apelez doar pentru haine basic. Cel mai mult investesc în încălţăminte şi sfătuiesc pe toată lumea să facă la fel. Încălţămintea indică statutul tău social. Poţi să-ţi dai seama în funcţie de încălţăminte ce stare materială are omul respectiv, ce lifestyle are, ce preferinţe muzicale, chiar şi nivelul de cultură uneori. Am întâlnit un artist în Berlin, care vindea nişte lucrări făcute de el pe stradă şi nevăzând nicio etichetă cu preţul, am îndrăznit să-l întreb cât costă. El mi-a spus că preţul variază în funcţie de cine intreabă. Cum aşa? Mi-a spus că îşi dă seama tot timpul în funcţie de încălţăminte dacă omul are bani sau. Deci dacă vrei să ascunzi ceva, sau să pari ceva ce nu eşti, investeşte în papuci.

Cui se adresează schiţele pe care le creezi?

Nu am un public ţintă pentru ilustraţiile mele. Eu desenez pentru că îmi face placere şi probabil o să fac acest lucru şi în cazul în care o să-mi permit să transpun colecţiile mele şi nu o să mai fie neaparată nevoie.

Ai creat doar schiţe sau ai deja propria ta colecţie?

Am numeroase schiţe, iar câteva am reuşit să le transpun şi în realitate. De exemplu, pentru concursul Triumph am creat un costum de baie dintr-un material făcut de mine din silicon transparent şi am reuşit să ajung în finala naţională. Iar în cazul concursului "Fii creator de Haute Couler!" am primit un buget de 1500 de euro pentru a-mi crea colecţia. Aceasta o să fie pusă în vânzare timp de 4 luni în cadrul Galei Designerilor Români din Cocor, Bucureşti.

Comenteaza