Șofer rupt de beat, pe Republicii. A intrat pe sens interzis

Șofer rupt de beat, pe Republicii. A intrat pe sens interzis
| Foto: Facebook/Info Trafic jud. Cluj

Un bărbat este cercetat de polițiști după ce s-a urcat băut la volan și a ajuns pe sens interzis pe strada Republicii din Cluj-Napoca.

Incidentul s-a produs luni seară, la coborâre de pe strada Republicii, spre Piața Lucian Blaga.

”La data de 5 octombrie, a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au depistat, pe strada Republicii, un conducător auto de 41 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice”, informează IPJ Cluj.

Fiind testat cu aparatul etilotest, celui în cauză i-a reieșit o concentrație de peste 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Ulterior a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice.

Polițiștii efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Etichete
Comenteaza