Șofer turmentat, accident pe o stradă din Cluj. Era aproape de comă alcoolică

Șofer turmentat, accident pe o stradă din Cluj. Era aproape de comă alcoolică
| Foto: Arhiva

Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat care a produs un accident rutier în timp ce conducea având o concentrație de peste 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

"Marți, 27 august 2019, în jurul orei 17:30, un bărbat de 54 de ani, din Turda, în timp ce conducea autovehiculul pe strada Lianelor din municipiul Turda, a provocat un accident rutier cu pagube materiale.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că bărbatul se afla sub influența alcoolului, având o concentrație de peste 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat", precizează IPJ Cluj.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează a fi prezentat magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive.

Polițiștii efectuează, în cauză, cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de Codul penal.

Comenteaza