Spectacol periculos pe o stradă din Cluj-Napoca: Focul a țâșnit din pământ. Ce spun pompierii
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 14:16
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un incendiu a izbucnit, miercuri, pe strada Dianei din municipiul Cluj-Napoca, însă pompierii au reușit să îl lichideze rapid, fără ca acesta să prezinte pericol de extindere.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, focarul a fost identificat la nivelul solului și a fost cauzat, cel mai probabil, de o acumulare subterană de gaze.
Echipajele de intervenție au acționat prompt, iar în prezent la fața locului se află reprezentanți ai companiei de gaz, care efectuează verificări suplimentare pentru a elimina orice risc.
„Din fericire, nu a fost o intervenție de amploare, nu există niciun pericol, astfel că pompierii vor reveni la bază”, au precizat reprezentanții ISU Cluj.