Studiu Eurostat: Clujenii sunt doar parţial satisfăcuţi de oraşul lor

Studiu Eurostat: Clujenii sunt doar parţial satisfăcuţi de oraşul lor
Auditul Urban 2010, un sondaj realizat de serviciul european de statistică, Eurostat, arată că locuitorii Clujului îşi găsesc mai uşor locuinţe accesibile, dar sunt mai îngrijoraţi în ceea ce priveşte siguranţa şi spaţiile verzi, comparativ cu 2006.
Clujul ocupă locul 64 într-un clasament realizat de Eurostat, cu privire la nivelul de satisfacţie al locuitorilor. Au fost studiate 75 de oraşe europene. Din România au mai fost incluse în sondaj Bucureşti şi Piatra Neamţ. În fiecare dintre oraşe au fost aleşi spre consultare 500 de cetăţeni cu vârsta peste 15 ani.

Potrivit datelor Eurostat, cele mai importante probleme ale oraşului, din punctul de vedere al locuitorilor, sunt crearea de noi locuri de muncă, serviciile din sănătate şi educaţia. Siguranţa cetăţenilor este în scădere. Numărul celor care se simt în siguranţă pe străzi a scăzut cu 6% faţă de 2006. Oamenii sunt, în schimb mai satisfăcuţi de instituţiile culturale şi facilităţile sportive din Cluj şi cu puţin mai satisfăcuţi de transportul în comun.
În oraşe precum Newcastle, Antwerp, Viena sau Bordeaux satisfacţia este aproape maximă. Bucureştiul ocupă penultimul loc.
Comenteaza