Foto Tineri de 10 din Cluj, în vizită la Bruxelles! Gazdă le-a fost europarlamentarul Daniel Buda

Tineri de 10 din Cluj, în vizită la Bruxelles! Gazdă le-a fost europarlamentarul Daniel Buda
| Foto: Facebook.com/daniel.buda.oficial
Tineri de 10 din Cluj, în vizită la Bruxelles! Gazdă le-a fost europarlamentarul Daniel Buda
Tineri de 10 din Cluj, în vizită la Bruxelles! Gazdă le-a fost europarlamentarul Daniel Buda
Tineri de 10 din Cluj, în vizită la Bruxelles! Gazdă le-a fost europarlamentarul Daniel Buda

Nu mai puțin de 8 tineri care au fost premiați în cadrul Galei de excelenţă „10 pentru Cluj”, la finele anului 2020, sunt în aceste zile în vizită la Parlamentul European.

Într-o postare pe rețelele de socializare, europarlamentarul clujean Daniel Buda susține că tinerii români trebuie încurajați să intre în contact cu instituțiile europene pentru a contribui la creionarea viitorului Europei!

În aceste zile, am ocazia să fiu gazda la Bruxelles a unui grup de 8 tineri, premiați în cadrul Galei de excelenţă „10 pentru Cluj” la finele anului 2020. Gala de excelenţă „10 pentru Cluj” este un eveniment cultural-artistic şi educativ, dedicat tinerei generaţii. În cadrul galei, sunt recompensaţi, cu premii şi diplome, cei mai merituoşi tineri clujeni (cu vârsta ‪între 3-18‬ ani), care au obţinut rezultate deosebite în diverse domenii de activitate precum IT, inovație, mediu, social, sport sau arte.

Anul trecut, la categoria „Inovație liceu”, am premiat Grupul GetOverIT din cadrul Asociației Descoperă-ți pasiunea în IT, cu proiectul CyclinGo – aplicație mobilă destinată bicicliștilor, care aduce siguranță în trafic. Prin proiectul lor, elevii au reușit să dea prioritate vieții și să ofere mai multă siguranță în trafic bibicliștilor. În semn de apreciere pentru munca extracurriculară, i-am premiat cu o vizită la Parlamentul European, având astfel posibilitatea de a se familiariza cu Instituțiile Europene, fără de care viața noastră de azi nu ar fi la fel.

Le-am vorbit tinerilor despre discuțiile purtate în cadrul Comisiei de Agricultură, Comisiei privind bunăstarea animalelor, Comisiei de Dezvoltare Regională și a Comisiei de Afaceri Juridice, în care activez și deciziile care se iau la acest nivel și care pot afecta țara noastră.

De asemenea, le-am transmis invitaților faptul că în această perioadă agitată a istoriei europene, Parlamentul European reprezintă pilonul central al democrației la nivelul UE. Parlamentul European este totodată organismul prin care cetățenii se pot face auziți, iar prin intermediul nostru, al europarlamentarilor, interesele fundamentale sunt apărate la nivel european.

Le mulțumesc pentru faptul că au fost proactivi, iar prin întrebările extrem de aplicate pe care mi le-au adresat, au arătat că sunt curioși și interesați de problematicile Uniunii Europene. Îmi doresc ca prin acest schimb de experiență, tinerii care vin în contact cu instituțiile europene să își deschidă orizontul asupra oportunității de a lucra în capitala Instituțiilor Europene.

România are nevoie aici ca de aer de o infuzie de tinerețe, de oameni capabili care să îi gestioneze interesele, iar România are această capacitate de a pregăti viitorii funcționari europeni”, a transmis Buda, pe pagina sa de Facebook.

Comenteaza