Foto Traficant de droguri, săltat în plină stradă în Cluj-Napoca. Acasă avea peste 10 kg de cannabis și calupuri cu hașiș

Un bărbat a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, după ce polițiștii l-au prins cu droguri pe o stradă din Cluj-Napoca.

La data de 18 octombrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au desfășurat o acțiune pe linia traficului de droguri. 

Astfel, jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca au depistat, pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca, un bărbat, care avea asupra sa 50 de grame de cannabis, 1.270 de lei, 10 euro și un telefon mobil.

Cazul a fost preluat de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, în cursul aceleiași zile fiind pus în executare un mandat de percheziție domiciliară.

Potrivit polițiștilor, în urma percheziției efectuate în județul Cluj, la domiciliul acestuia, au fost descoperite 10,5 kilograme de cannabis, 4 calupuri conținând 100 de grame de hașiș fiecare, dispozitive pentru vidat, un cântar electronic și altul de mare precizie, un laptop și un telefon mobil. De asemenea, au fost ridicați 9.800 de lei, 80 de euro, dar și 20 de lire sterline.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior, instanța dispunând arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

La activități au participat jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Comenteaza