Update Tragedie cumplită într-un sat din Cluj: Patru persoane încarcerate într-o mașină răsturnată, două dintre ele au murit

Tragedie cumplită într-un sat din Cluj: Patru persoane încarcerate într-o mașină răsturnată, două dintre ele au murit
| Foto: isu cluj

Două persoane au murit în urma unui accident puternic produs în satul clujean Mihăiești. Alte două persoane sunt în stare gravă.

UPDATE 2:Pompierii au venit cu o precizare legată de vârstele reale ale victimelor.

"În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că a fost declarat decedat un minor de 12 ani, respectiv o femeie de 50 de ani. Au fost transportați la spital o minoră de 13 ani și un bărbat de 35 de ani, cu elicopterul", a transmis ISU Cluj.

UPDATE: "Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 Cluj-Napoca și Huedin au intervenit la un grav accident rutier petrecut la ieșire din localitatea Mihăiești spre Sânpaul. Apelul de urgență a venit la ora 10.59, iar la fața locului s-au deplasat o autospecială de la Garda Aghireșu, respectiv o autospecială de la Cluj-Napoca. Totodată, partea medicală a fost asigurată de o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean, respectiv elicopterul SMURD de la Târgu Mureș.

În accident au fost implicate o autobasculantă și un autoturism. Forțele noastre au găsit 4 persoane puternic încarcerate în autoturismul răsturnat în afara părții carosabile. Astfel, pompierii au descarcerat o minoră de 13 ani și un bărbat de aproximativ 50 de ani, ambii în stare gravă. Minora a fost intubată de către echipajul SMURD și transportată la spital. Echipajul care a încadrat elicopterul l-a transportat la spital pe bărbat", a transmis ISU Cluj.

Din păcate, o femeie de aproximativ 50 de ani și un bărbat de aproximativ 35 de ani au fost declarați decedați.

Știrea inițială: Din primele date, în accident au fost implicate o autobasculantă și un autoturism. Autoturismul s-a răsturnat, iar patru persoane au fost încarcerate.

"Din păcate, celelalte două persoane prezintă leziuni incompatibile cu viața. Mai exact, a fost vorba despre un bărbat și o femeie, puternic încarcerați. Pompierii lucrează în continuare pentru descarcerarea ultimei victime", a transmis ISU Cluj.

Traficul în zonă a fost puternic afectat.

CITEȘTE ȘI: Accident rutier GRAV în Cluj: Patru victime încarcerate într-o mașină răsturnată. Intervine elicopterul SMURD

Comenteaza