Transport ilegal de legume depistat de poliţişti în Mărăşti

Transport ilegal de legume depistat de poliţişti în Mărăşti
Pentru a treia zi consecutiv, poliţiştii din Mărăşti prind în trafic încă un şofer care transporta ilegal legume.

Ieri dimineaţă poliţiştii de la Secţia 7 Poliţie au depistat pe Calea Dezmirului din Cluj-Napoca un bărbat de 46 ani care transporta cu un autovehicul cantitatea de 95 de kilograme de legume, fără a îndeplini condițiile legale.


Bărbatul a fost amendat în baza legii privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite iar marfa sa, în valoare de 125 lei, a fost confiscată şi predată unei societăţi de profil.

În 28 ianuarie un alt transport similar a fost depistat tot în Mărăşti. O zi mai târziu poliţiştii au confiscat alte legume şi fructe despre care spun că erau transportate ilegal.

Comenteaza