Video Trei traficanți de droguri, reținuți de polițiștii din Cluj. Au fost confiscate arme, sume mari de bani și substanțe periculoase
- Scris de Nicu Mitrea
- 02 Aug 2023, 15:02
- Eveniment
- Ascultă știrea
Polițiștii, împreună cu procurorii DIICOT, au reținut trei persoane în urma celor 44 de descinderi care au avut loc în mai multe locuri din Cluj, într-un dosar care viza traficul de droguri.
În urma celor 44 de percheziții domiciliare efectuate marți, 1 august , polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. Cluj, au descoperit și ridicat 255 de grame de substanță 3 – CMC, 3 grindere cu urme de materie vegetală, 6 cutii cu steroizi, 5 flacoane cu steroizi, precum și 26 de telefoane mobile.
Totodată, au fost puse în aplicare 6 mandate de aducere și conduse, la sediul D.I.I.C.O.T. – Cluj, pentru audieri, mai multe persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, deținere fără drept de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu, potrivit polițiștilor.
“Astfel, au fost reținute 3 persoane, pentru 24 de ore, ulterior fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți, în vederea luării unei măsuri legale”, a transmis Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate Oradea, Timișoara, Mureș, Alba, serviciilor de combatere a criminalității organizate Bistrița - Năsăud, Sălaj, Maramureș, Arad, Satu Mare, inspectoratelor de poliție județeane Cluj și Bistrița – Năsăud.
La activități au participat și jandarmii grupărilor mobile de jandarmi Cluj și Mureș și Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor.