Tulnicarul din Căminul XVI VIDEO

În mijlocul tumultului studenţesc din Hasdeu, un tânăr strănepot al eroinei Pelaghia Roşu poartă cu semeţie straiele de la Mărişel, principiile bătrâneşti de acolo şi chiar cântul.

Răzvan Roşu a dus cântecul moţesc chiar şi în faţa familiei regale a României, în a cărei ascendenţă la putere îşi pune toate speranţele. Colegii din Căminul XVI au parte de cânturi din fluier, dar şi de treziri cu tulnicul.

Răzvan Roşu este în anul I la Etnologie şi se remarcă de departe în mulţimea de studenţi care animă străzile de pe lângă Universitatea “Babeş-Bolyai” (UBB) pentru că a venit la ceremonia de început de an îmbrăcat la fel ca în sărbătorile din sat: cu chimeşă, laibăr, chimir, clop şi straiţă. “Au fost ale lui Veselie Andronic, din Mărişel, sunt vechi de vreo 80 de ani. Omul le-a purtat până aproape de moarte, cred că s-a şi însurat cu chimeşa asta. A lăsat după el un arsenal întreg de obiecte strămoşeşti, dar nu au vrut nepoţii să mi le vândă pe toate”, ne-a lămurit Răzvan. Telefonul îi sună pe acordul “Ţarinii de la Abrud”, iar de la ID-ul de messenger nu îi lipseşte cuvântul “motz”. În straiţă are câteva fluiere, cu care nu s-a sfiit să horească vreo câteva piese vechi în stradă, lângă statuia Memorandiştilor. A devenit însă celebru la evenimente din ţară şi de peste graniţă cântând la tulnic. “Puţini din Mărişel mai ştiu acuma să cânte la acest instrument. Am învăţat de la tanti Lina, o femeie care a venit din Albac cu tulnicul sub braţ. Atâta am suflat în el până am învăţat”, explică studentul. Nu e o tehnică uşoară, suflatul în sine se învaţă numai cu timpul şi trebuie învăţate cele câteva “cântece” specifice: chematul la horă, la biserică, la clacă, avertizarea celor din satele de peste munte că vin jandarmii sau, mai romantic, chemarea drăguţului. “Românii au fost oameni de viaţă dintotdeauna. Bărbatul mergea la câmpie cu lemne şi atunci femeia cânta la tulnic ca să îşi cheme drăguţul. Amantul, cum se spune acum”, ne lămureşte Răzvan.

Tânărul rapsod s-a născut la Satu-Mare, la oraş, însă mereu s-a simţit atras de viaţa de la ţară. A avut bunici la Marna (aproape de Carei, în Satu Mare) şi la Mărişel. De satul de la Cluj, unde toţi ştiu că este urmaş al eroinei Pelaghia Roşu, îşi aminteşte cu mare evlavie. “Frumos era, aer curat, vaci, ne jucam cu copiii... Cred că am prins ultima sclipire a lumii care a fost cândva. Acuma cei mici nici nu mai umblă pe uliţă, numa’ cu bicicleta şi ATV-ul am mai văzut”, spune studentul. Poveştile vechi cu care a crescut la Mărişel îl fac să viseze şi acum. “Mi-ar fi plăcut să prind vremurile acelea. Lumea aia era mult mai ordonată sufleteşte. Ştiai cine eşti, unde mergi şi pentru ce. Acum nu mai ştim, alergăm ca nişte nebuni după bani. Pe vremuri, când vedeai o fată ştiai din prima privire: care era fată, avea cozi, care era nevastă avea năframă. Acuma vezi pe una, nici nu ştii că ce-i: îi mamă, îi liberă, are prieten, nu ştii”, crede tânărul. “E păcat că intrăm aşa cu buldozerul în trecut şi vrem să îl ştergem, probabil ne vom da seama când va fi prea târziu”, mai spune Răzvan.


La numai 15 ani, studentul a înfiinţat un grup folcloric la Marna, cu care a purtat cântecul moţilor prin toată ţara şi chiar mai departe. Ştie cânta şi la fluier, la voce, taragot şi a mai bătut şi la tobă, pe la nunţi. Studentul se declară împotriva ansamblurilor folclorice alcătuite la centrele de creaţie populară din absolvenţi de şcoli de muzică, precum şi împotriva celor ce se “produc” la posturile TV Favorit sau Etno. “Ar trebui să îi promovăm pe bătrânii care ştiu cântecele originale, care le simt, şi nu pe cei care le pot cânta, mecanic, de pe hârtie”, arată Răzvan. “Aş face, de pildă, şcoală de tulnic în Arieşeni, subvenţionată de stat. Acolo e cel mai mare meşter de tulnice, Mocanu îl cheamă. Să aibă 10 elevi ar fi destul”, mărturiseşte băiatul.

Studentul a demarat deja un proiect de grup folcloric la Mărişel, cu celebrii “Juni” din comună şi cu nişte femei care “horesc de bubuie munţii”. “Fiecare are hora ei, una are cântece de război, despre generalul Antonescu, cum s-o dus mărişelenii în Crimeea. Apoi, lelea Florica Buhii o făcut hora «Arde-te-ar focu’, Rusie!», despre fratele ei. Mai au Hora Mortului sau Hora Secerii”, explică studentul. Cu cele două grupuri vrea să colinde în decembrie la Casa Regală a României, unde a fost şi anul trecut. “Acolo e normalitatea României. În faţa Regelui Mihai îţi vine să te închini, deşi eşti avertizat dinainte să nu faci asta. A lăcrimat după ce i-am cântat noi”, spune studentul care crede cu tărie într-o veche profeţie, cum că nepotul Regelui va conduce ţara cândva. “I-am zis Regelui «Să aveţi sănătate şi viaţă lungă» şi a spus «Nu eu să am sănătate, că eu sunt bătrân, ţara asta are nevoie»”. Cu tot patriotismul lui, Răzvan nu se vede prin ţară la terminarea facultăţii, nu îşi vede rostul prin muzee şi institute folclorice, cum li se promite la facultate. “Cred că pot merge în afara României, să păstrez ce am eu şi să învăţ şi de la alţii. E bine să ieşim, să ne mai civilizăm, că sunt un popor rural, mai ales în Transilvania. Dar nu ca sclavi”, spune studentul. “Să vină nepotul Regelui la putere şi apoi vin eu înapoi în ţară”, promite Răzvan Roşu.

Urmăriţi pe ziuadecj.ro imagini şi clipuri cu Răzvan Roşu, precum şi viziunea lui despre iubita ideală.

Nu-i place “hoarda cocalară”

Deşi are şi colegi pe care îi îndrăgeşte, este dezamăgit. “Pe unii nu-i duce mintea, numai club, femei, maşini. Ca nişte animale: mâncăm, bem şi facem sex. Alţii, săracii, sunt dezorientaţi, normal că vor fi atraşi spre hoarda asta cocalară”, este convins Răzvan. Căminul XVI i se pare uman, nu merge cu liftul şi îi mai trezeşte pe colegi cu tulnicul. “Răzvan cântă frumos la fluier, chiar dacă nu e genul meu de muzică. Mie îmi place rockul, hardcore şi heavy metal”, spune Mircea Morariu, coleg de cameră din Dej, student la Filosofie.

“Pentru mine, ardelenii-s ardeleni, şi capitala e la Viena”

Cum o vede Răzvan pe fata ideală? “În primul rând, să mă înţeleagă. Să comunicăm cu adevărat, nu să mă tolereze”, spune băiatul. Apoi, iubita lui ar trebui să fie o fată harnică, să lucreze cot la cot cu el. “Mâncare să facă aşa cum se cade. Dacă nu ştie, o învăţ eu, da’ să vrea asta. Eu pot găti de toate, sarmale, orice...”, îşi adaugă studentul preferinţele. Despre portul popular, Răzvan spune că nu i-ar cere fetei neapărat aşa ceva, numai dacă ar vrea ea şi mai ales la biserică, de sărbători. În schimb, o altă condiţie este sfântă: “La biserică, femeile intră numai cu capul acoperit. Zice clar acolo-n Biblie: femeia trebuie să aibă capul învelit şi să fie îmbrăcată decent, ca să nu-ţi atragă privirea”, impune studentul. Aduce în discuţie un episod recent, când a stat o săptămână la mănăstire, la Rohia, şi a văzut cârduri de fete îmbrăcate “ca pe trotuar”. “Pe termen lung, ele au de pierdut, că se descoperă prea repede şi-apoi nu mai eşti curios...”, este convins Răzvan. Revenind la preferinţele în materie de fete, băiatul mai adaugă şcoala, “să aibă cultură, să am cu cine discuta” şi, neapărat, să fie o fată din Transilvania. “Pentru mine, ardelenii-s ardeleni, şi capitala e la Viena”, punctează Răzvan Roşu.