Un aparat de criogenie de ultimă generaţie a ajuns la Cluj VIDEO

Un aparat de criogenie de ultimă  generaţie a ajuns la Cluj VIDEO
Bolnavii de cancer la prostată se vor putea trata începând de astăzi la Cluj cu un aparat de ultimă generaţie, cum mai există numai 3 în toată Europa. Aparatul se bazează pe metoda criogeniei, iar tratamentul are câteva avantaje majore.

"Este mult mai precis decât cel dinainte şi mult mai eficient are un grad crescut de eficientizare dar procedura costa mai puţin. Nu întâlnim idealul la nimic pe această lume dar acest aparat tinde spre ideal", a spus Mihai Lucan, director Institutul de Urologie Cluj.

Un aparat identic există şi dă rezultate foarte bune la un spital din Frankfurt. Specialiştii de aici spun că procedura este minim invazivă şi foarte simplă.

"Acele sunt plasate în prostată şi prostata îngheaţă, se scot apoi acele. Pacientul poate să meargă acasă a doua zi, deci pacientul nu e nevoit să stea mult în spital. Efectele secundare sunt mai mici aşa că ai putea trata pacientul pe care altfel nu-l puteai trata pentru că nu era apt de operaţie, de exemplu", a explicat Witzsch Ulrich, medic Spitalul Nord-Vest Frankfur.

Aparatul prezentat astăzi a costat 200.000 de euro.

 

Comenteaza