Răzvan Zăvăleanu admite posibilitatea ca "feroviarii" să fie depunctați: "Avem timp să rezolvăm"

Răzvan Zăvăleanu admite posibilitatea ca "feroviarii" să fie depunctați: "Avem timp să rezolvăm"
| Foto: captura video

Administratorul judiciar al clubului din Gruia susține că e conștient de posibilitatea ca CFR Cluj să rămână fără o parte dintre punctele acumulate în actualul sezon.

După apariția informațiilor conform cărora "feroviarii" ar urma să fie sancționați cu șase puncte din cauza problemelor financiare, Răzvan Zăvăleanu a reacționat. Administratorul judiciar susține că există această posibilitate, dar se lucrează intens la remedierea problemei.

"În pericolul ăsta de depunctare e orice club, atâta timp cât nu îndeplinește condițiile pentru monitorizare. E o problemă pe care încercăm să o ținem sub control și să o monitorizăm. Este cunoscut deja că, dacă nu ai datoriile plătite la zi, poți fi depunctat.

Nu aș ști să spun dacă este o problemă rezolvabilă sau nu în acest moment, pentru că ține de îndeplinirea mai multor condiții. E o problemă de care ne ocupăm și sper ca, într-un moment sau altul, să o rezolvăm. Avem timp să rezolvăm până la 30 noiembrie.

Vă dați seama că măcar pentru munca jucătorilor ar fi păcat să fie depunctată echipa. Pentru mine, ca administrator judiciar, scopul meu este ca echipa să fie în prima ligă, nu mă interesează prea tare pe ce poziție, dar e păcat de munca jucătorilor", a explicat Zăvăleanu, conform Fanatik.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .