Un nou pod pietonal va fi construit în centrul orașului. Viceprimarul Dan Tarcea: "Va crește valoarea turistică a întregii zone"

Un nou pod pietonal va fi construit în centrul orașului. Viceprimarul Dan Tarcea: "Va crește valoarea turistică a întregii zone"

Este vorba despre Podul Nemților, un pod cu o însemnătate istorică pentru clujeni, care va lega străzile Barițiu de Dragalina.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Istoria acestui pod începe în 1735, după construirea fortificației imperiale austriece de pe Cetățuie, când s-a considerat necesar existența unui pod peste Someș care să fie destinat exclusiv uzului garnizoanei imperiale. Podul ridicat cu această ocazie, în zona actualei Case Tranzit, a fost un pod suspendat, o realizare tehnică deosebită pentru acea perioada, și a intrat în conștiința clujenilor sub numele Podul Nemților.

Fiind pietonal și păzit în permanență de soldații din garnizoana imperială, Podul Nemților a fost primul și singurul pod acoperit. Datorită uzurii a fost desființat la începutul secolului XX.

''La aproape 100 ani readucem acest pod în istoria și harta turistică a orașului, pod ce va crește valoarea turistică a întregii zone, zonă care acum este în plină modernizare (amenajarea străzii Dragalina, precum și readucerea în spațiul verde a Canalului Morii)'', a declarat viceprimarul Dan Tarcea.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .