Foto Șoferul unui autocar cu 25 de călători A MURIT LA VOLAN / 5 răniți în urma accidentului
- Scris de Ziua de Cluj
- 12 Dec 2024, 07:26
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un grav accident de circulaţie a avut loc miercuri la prânz langă Timișoara. A fost implicat un autocar în care se gaseau 25 de călători, între care și 2 copii.
Mijlocul de transport în comun a ajuns pe câmpul de lângă marginea drumului după ce şoferului i s-a făcut rău la volan în timp ce conducea.
La fața locului au intervenit în scurt timp mai multe echipaje medicale, care au început imediat manevrele de resuscitare pentru șoferul aflat în stop cardiorespirator, dar și pentru acordarea primelor îngrijri medicale altor cinci victime.
„Astăzi, în jurul orei 12:45, polițiștii rutieri au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Calea Lugojului din Timișoara a avut loc un accident rutier.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, un autocar cu pasageri fiind ieșit în afara părții carosabile”, a transmis IPJ Timiș.
În accidentul rutier a fost implicat un autocar în care se aflau 25 de persoane, dintre care doi minori. „Conducătorul a fost găsit inconștient și i se aplică manevre de resuscitare.
Dintre celelalte victime, două femei au fost transportate la spital, iar alte două au refuzat transportul”, au transmis, miercuri, reprezentanții ISU Timiș.