Urmărire ca-n filme pe A3, în Cluj! Un tânăr de 19 ani a condus cu 238km/h

Urmărire ca-n filme pe A3, în Cluj! Un tânăr de 19 ani a condus cu 238km/h
| Foto: ipj cluj

Un tânăr de 19 ani a surprins de aparatul radar în timp ce conducea o mașină cu o viteză amețitoare pe Autostrada Transilvania, în județul Cluj. Acesta nu a oprit la semnalul polițiștilor și a fost urmărit în trafic.

Un conducător auto de 19 ani, din județul Satu-Mare, care se deplasa pe Autostrada A3, tronsonul Câmpia Turzii-Nădășelu, a fost depistat, la data de 11 decembrie, în jurul orei 12.30, de polițiști și înregistrat cu aparatul radar, circulând cu viteza de 238 km/h.

“Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă conducătorul auto nu a respectat indicațiile, continuându-și deplasarea. Echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului, fără a se reuși oprirea acestuia. Pe timpul urmăririi, conducătorul autoturismului a circulat pe banda de urgență pentru a devansa alte autovehicule aflate pe sensul său de mers.

Cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Satu Mare, conducătorul autoturismului a fost identificat, iar ulterior invitat la sediul biroului, unde s-a prezentat în cursul după-amiezii. Astfel, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă totală de 4.785 de lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 240 de zile”, a transmis IPJ Cluj.

De asemenea, testarea acestuia cu aparatele drugtest și etilotest au indicat rezultate negative. 

Comenteaza