Wizz Air taie din zborurile de Spania
- Scris de Mihai Prodan
- 11 Iul 2012, 22:39
- Eveniment
- Ascultă știrea
Wizz Air a anunţat ieri că va scădea numărul de curse din orarul de iarnă pe două rute, după ce guvernul spaniol a impus din 1 iulie taxe de aeroport mai mari, în special pe aeroporturile Barcelona El Prat şi Madrid Barajas. Această creştere a taxelor vine după ce Asociaţia Aeroporturilor din Spania a cheltuit milioane de euro în construcţii de noi terminale şi modernizări despre care conducerea Wizz Air spune că au devenit inutile: "Guvernul spaniol va forţa acum pasagerii liniilor aeriene să plătească pentru noile terminale extravagante sub forma taxelor excesive de aeroport".
"Wizz Air regretă faptul că este nevoită să-şi reducă investiţiile în Spania, ceea ce va conduce la reducerea unor zboruri din orarul de iarnă. Este regretabil că guvernul spaniol a impus o creştere a taxelor într-un moment în care traficul de pasageri trebuie stimulat, iar locurile de muncă în industria turismului sunt necesare. În 2012, Wizz Air estimează o creştere de două cifre şi ne vom muta capacitatea din Spania în alte ţări unde turismul şi liniile aeriene sunt binevenite, prin taxe de aeroport scăzute. În timp ce Spania va pierde mii de pasageri, Wizz Air va continua să-şi extindă reţeaua cu noi destinaţii din România", a declarat Daniel de Carvalho, director de comunicare al operatorului aerian. Rutele unde vor fi reduse frecvenţele sunt Barcelona - Bucureşti, Barcelona - Târgu-Mureş, Madrid - Târgu-Mureş, Barcelona - Cluj, Barcelona - Timişoara, Valencia - Bucureşti, Madrid - Bucureşti şi Valencia - Timişoara.