Zăngănit de cătușe în Neamț. Preşedintele Consiliului Județean, arestat preventiv pentru 30 de zile

Zăngănit de cătușe în Neamț. Preşedintele Consiliului Județean, arestat preventiv pentru 30 de zile
Curtea de Apel Bacău a decis, luni, admiterea contestaţiei făcute de DNA, dispunând arestarea preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, pentru 30 de zile, acesta fiind acuzat de trafic de influenţă.

Instanţa de fond a decis, iniţial, plasarea lui Ionel Arsene sub control judiciar, însă DNA a contestat măsura, iar Curtea de Apel Bacău a dispus arestarea preventivă.

Arsene este acuzat că, în 2013, ar fi primit o sută de mii de euro de la Gheorghe Ştefan pentru a interveni pe lângă şeful ANI de la acel moment, Horia Georgescu, astfel încât Culiţă Tărâţă, în acea perioadă preşedinte al CJ Neamţ, să fie declarat incompatibil.

Intervenţia nu şi-a atins scopul, iar după ce a fost condamnat în Microsoft, Gheorghe Ştefan i-a cerut lui Arsene, prin intermediul unui bilet înmânat de fiul său.

"Întâlnirea dintre martor şi AI a avut loc în biroul acestuia din urmă din Consiliul Judeţean Neamţ, la sfârşitul lunii ianuarie 2017. După ce a citit biletul AI i-a zis că e ok şi tatăl său să stea liniştit întrucât PSD va da o ordonanţă de graţiere în următoarele zile", se arată în motivarea magistraţilor Tribunalului Bacău.

Dosarul a fost deschis în cursul anului 2017.

 

Comenteaza