Zeci de clujeni, la Pomana Porcului GALERIE FOTO / VIDEO

Zeci de clujeni, la Pomana Porcului GALERIE FOTO / VIDEO
În parcarea de la Cora a fost astăzi marcat cum se cuvine Ignatul, ziua tradiţională a tăierii porcului în gospodăriile din întreaga ţară. S-au bucurat de "ceremonie" şi ospăţ zeci de clujeni pe care traiul la bloc i-a îndepărtat de bucurii precum gustul şoricului prăjit în paie, a cârnaţilor şi caltaboşilor grăsunului crescut în bătătură.

Animalul de 190 de kg a fost adus de organizatori, cei de la carmangeria Cosm-Fan din Sânicoară tocmai de la preotul din Corneşti. "L-am asomat, conform cerinţelor Comunităţii europene, l-am finisat cu butelia, ca să aibă aspect comercial. Aicea-l pregătim, cu foc de paie şi tot ce înseamnă tradiţie şi aicea se consumă, aşteptăm să vină tot Clujul la pomana porcului", a explicat patronul carmangeriei din Sânicoară, Cosmin Moldovan.

"Vrem să mulţumim astfel Clujului, consumatorilor noştri, cu o tradiţie veche. La noi porcii se pregătesc altfel, automat, după norme", a explicat Moldovan. Acţiunea a avut loc în cadrul evenimentului Produs de Cluj.

Etichete
Comenteaza