Ziua Recoltei, la Dej! Festivalul Plăcintelor Someșene și produse tradiționale, duminică în piața din centrul orașului
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:58
- Eveniment
- Ascultă știrea
Primăria Municipiului Dej organizează duminică, 27 septembrie, o nouă ediție a Zilei Recoltei, eveniment devenit o tradiție pentru comunitatea locală.
Dejenii sunt invitați duminică, 27 septembrie, la Ziua Recoltei, un eveniment dedicat producătorilor locali, produselor agricole și tradițiilor din zonă.
Manifestările vor avea loc în Piața Bobâlna, între orele 09:00 și 17:30.
Pe parcursul zilei, vizitatorii vor putea descoperi și cumpăra produse agricole prezentate de producători, într-o expoziție cu vânzare dedicată recoltelor de toamnă.
Unul dintre punctele de atracție ale evenimentului va fi Festivalul Plăcintelor Someșene, ajuns la cea de-a VIII-a ediție.
Festivalul va începe la ora 11:00 și va aduce în prim-plan preparatele tradiționale din zona Someșului. Ziua va continua cu un spectacol artistic, programat între orele 13:30 și 17:30.
Reprezentanții Primăriei Dej îi invită pe localnici să participe la eveniment și să se bucure de produsele și tradițiile locale.
„Continuăm să sărbătorim și în acest an Ziua Recoltei, această frumoasă tradiție a municipiului nostru. Este un eveniment prin care dorim să promovăm producătorii, produsele și tradițiile din zona noastră. Vă invităm să petrecem împreună ziua de duminică, în centrul municipiului, să ne bucurăm de produsele expuse și de momentele special pregătite în cadrul spectacolului artistic”, transmite Primăria Dej.











