Când va fi a treia rundă de negocieri pentru încetarea războiului între Rusia și Ucraina

Când va fi a treia rundă de negocieri pentru încetarea războiului între Rusia și Ucraina
| Foto: jurnalul.ro

A treia rundă de negocieri între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei se va derula luni, anunţă unul dintre reprezentanţii Administraţiei de la Kiev, conform agenţiei Ukrinform.

"A treia rundă a negocierilor va avea loc luni", a declarat deputatul ucrainean David Arakhamiya, unul dintre membrii delegaţiei ucrainene, potrivit Mediafax.

Mihail Podoliak, unul dintre consilierii preşedintelui Ucrainei şi şeful delegaţiei ucrainene, a confirmat, anterior, că Administraţia de la Kiev vrea continuarea negocierilor, deşi ambele părţi au poziţii dure, fără însă a spune când este programată următoarea rundă.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a informat vineri pe cancelarul german, Olaf Scholz, că Rusia şi Ucraina au programat pentru acest sfârşit de săptămână a treia rundă de negocieri.

Delegaţiile Ucrainei şi Rusiei au ajuns, joi seară, în cursul negocierilor desfăşurate în Belarus, la un acord asupra creării de coridoare umanitare, prin armistiţii temporare locale.

De asemenea, cele două delegaţii au stabilit că negocierile vor continua în a treia rundă. Ministerul rus al Apărării a anunţat, sâmbătă după-amiază, reluarea ofensivei militare în oraşele Mariupol şi Volnovaha, după armistiţiile temporare care au permis evacuarea civililor.

Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, a acuzat autorităţile ucrainene că nu vor prelungirea acordurilor de încetare a ostilităţilor.

Comenteaza