Video Foto Alexandru Cordoș a depus jurământul de învestire în funcția de prefect al județului Cluj
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 09:48
- Administraţie
- Ascultă știrea
Alexandru Cordoș a depus luni, 2 noiembrie 2026, jurământul de învestire în funcția de prefect al județului Cluj, în cadrul unei ceremonii desfășurate la sediul Instituției Prefectului Cluj.
La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor publice și ai structurilor de forță din județul Cluj, reprezentanți ai PSD Cluj, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Anca Buzoianu, precum și Magdalena Lucia Suciu, primarul comunei Chinteni.
Printre cei prezenți s-au numărat Ioan Oleleu, subsecretar de stat, generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros, locțiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina” Cluj-Napoca, dar și Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul.
În ceea ce privește cele două funcții de subprefect, Florentin Burz și Antal Géza sunt propuși pentru ocuparea acestora.
Reamintim că Organizația Județeană PSD Cluj a votat, miercuri, 28 octombrie 2026, nominalizarea lui Alexandru Cordoș pentru funcția de prefect și a lui Florentin Burz pentru una dintre funcțiile de subprefect.
Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe reunite a Biroului Permanent Județean și a primarilor social-democrați din județ. Potrivit organizației, propunerile au avut la bază experiența celor doi în administrația publică, precum și necesitatea consolidării colaborării dintre instituțiile statului și autoritățile locale.
Alexandru Cordoș are o experiență îndelungată în administrația publică și în politică. Acesta a fost senator PSD în două mandate consecutive, în perioada 2008–2016, iar ulterior și-a continuat activitatea în cadrul organizației județene a partidului.
De-a lungul carierei politice, Cordoș a ocupat mai multe funcții de conducere în PSD Cluj și a candidat la președinția Consiliului Județean Cluj la alegerile locale din 2020 și 2024.



































