Morţi şi răniţi la o paradă de Crăciun. Un SUV a intrat într-o mulțime de oameni unde se aflau şi copii

Morţi şi răniţi la o paradă de Crăciun. Un SUV a intrat într-o mulțime de oameni unde se aflau şi copii

Un SUV a intrat intenționat duminică seara într-o mulţimea de oameni care participa la o paradă de Crăciun în oraşul american Waukesha, din statul Wisconsin. Nu se ştie dacă este vorba despre un atac terorist.

Poliţia a anunţat că sunt peste 20 de răniţi inclusiv copii, dar că nu va transmite numărul morţilor decât după identificare şi informarea familiilor. Sunt „mai mulţi morţi”, a declarat şeful poliţiei, Dan Thompson, într-o conferinţă de presă, dar nu a precizat numărul exact al persoanelor decedate.

„Parada de Crăciun de la Waukesha era în desfăşurare când un SUV de culoare roşie a doborât barierele din partea de vest şi s-a îndreptat spre strada principală”, a explicat el.

„Maşina a lovit peste 20 de persoane, printre care copii, şi au fost răniţi în urma acestui incident”, a spus Dan Thompson, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Șeful poliției a mai spus că un agent a încercat să oprească vehiculul și a folosit armamentul din dotare, dar nimeni nu a fost rănit. Poliţia din Waukesha a găsit un vehicul suspect. O anchetă este în desfăşurare.  O persoană identificată în cadrul acestei anchete a fost reținută de poliție.

Două instituții medicale au transmis că tratează 28 de pacienți în urma acestui incident, relatează CNN. Unul dintre spitale avea trei pacienți în stare critică și patru în stare gravă.

Sursa foto: https://www.archyde.com

Comenteaza