Peste 50 de cetățeni români locuiau în "condiții inumane" la o fermă din Olanda
- Scris de mediafax
- 06 Iun 2021, 09:30
- Stiri Externe
- Ascultă știrea
Cazul a fost fost descoperit în Linne, Limburg - o regiune din sudul Olandei cu capitala la Maastricht.
Românii erau angajaţi pentru recoltarea sparanghelului, iar după ore epuizante de muncă erau nevoiţi să se odihnească într-o „casă aglomerată şi murdară, fără măsuri de siguranţă la incendiu, cu uşi şi ferestre baricadate”.
Imaginile surprise de autorităţi arată condiţii de puşcărie: paturi din fier, supraetajate, cu haine atârnate la uscat în locaţie. „Rareori am văzut astfel de circumstanţe inumane”, a declarat primarul Stef Strous pentru portalul DutchNews.nl.
Bărbaţii erau „timizi”, a spus primarul, şi păreau să fie înspăimântaţi de coordonatorul care arăta „un comportament intimidant” faţă de muncitori, precum şi de oficiali.
Unii dintre bărbaţi au declarat, prin translator, că au fost loviţi. Proprietarului fermei i s-a spus să ofere o cazare mai bună bărbaţilor în termen de două zile sau riscă să fie drastic amendaţi.
Ulterior, românii au dispărut. „Nu ştim unde sunt, dar cel puţin nu mai sunt în această situaţie periculoasă”, a spus Stours.
Instituţiile statului olandez şi-au împărţit responsabilităţile, o pasare de răspundere pe care o tot regăsim în România. ”Sună dur, dar Consiliul Local este responsabil doar pentru locuinţe şi pentru siguranţa împotriva incendiilor. Restul revine Poliţiei şi Inspectoratului.
Un purtător de cuvânt al inspectoratului a declarat că oficialii încearcă acum să stabilească dacă proprietarul fermei a încălcat vreo lege. Situaţia fermei este cea mai recentă dintr-un şir de scandaluri care implică lucrători sezonieri, în principal din Europa de Est, şi evidenţiază din nou ineficienţa legislaţiei actuale pentru a-i proteja.
Fostul parlamentar Emile Roemer, care conduce un comitet guvernamental înfiinţat pentru a sugera modificări ale legii, a declarat că „acest lucru se întâmplă la fiecare cinci minute şi se întâmplă multe sub radarul autorităţilor”.
Roemer a mai afirmat că una dintre probleme în detectarea abuzurilor este dată de faptul că lucrătorii sezonieri nu sunt înregistraţi la adrese.
”Dacă nu ştim unde sunt, nu putem verifica sau asigura că regulile sunt respectate. Ei sunt apoi în mâinile proprietarilor şi ale agenţiilor de locuri de muncă”, a amintit Roemer.
Există o listă de 50 de recomandări pentru îmbunătăţirea situaţie muncitorilor sezonieri, dar iniţiativa a fost suspendată, în aşteptarea formării noului govern în Olanda.
”Durează prea mult şi sper că parlamentarii vor face presiuni pentru acţiuni imediate”, a solicitat Roemer, care s-a folosit de cazul tocmai identificat: ”Situaţia din Limburg arată cât de rele sunt lucrurile. Şi se întâmplă tot timpul”.