Român, ucis din invidie de un conațional într-un abator din Germania
- Scris de Ziua de Cluj
- 14 Mar 2021, 10:15
- Stiri Externe
- Ascultă știrea
Un român a fost ucis de un alt român într-un abator din Germania. Motivul crimei pare să fie gelozia.
Atacatorul și prietena acestuia au fost imediat arestați de autoritățile germane.
Mai exact, crima s-a produs în abatorul Tonnies, unde sunt angajați câteva sute de români. La începutul programului de lucru, lânga banda de tranșare a cărnii, un alt român de 35 de ani l-a înjunghiat într-o criză de gelozie. Victima a fost transportată la spital, dar medicii nu i-au mai putut salva viața.
Abatorul Tonnies este și locul despre care presa germană a relatat în repetate rânduri despre modul în care muncitorii sunt exploatați acolo.
„Am plecat pentru că nu ne plăteau corect, ne-au forţat să lucrăm ore suplimentare. În loc de 8 ore cu 45 de minute pauză, lucram între 10 şi 13 ore. După un aşa program, eşti terminat, la fel şi din punct de vedere mental”, a povestit un român care a lucrat la Tonnies, potrivit alephnews.ro.