Video Fără Europa, ne poate fi „foarte rău”, crede Emil Boc / De ce sunt importante fondurile europene pentru dezvoltarea unei comunități
- Scris de Anca Colibasanu
- 25 Feb 2025, 13:25
- Politica
- Ascultă știrea

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a explicat, la ZIUA LIVE, de ce e extrem de importantă pentru dezvoltarea unui oraș accesarea fondurilor europene.
Bugetul Clujului are o creștere de aproape 4,5 procente față de 2024, ajungându-se astfel de la 3,9 miliarde lei la aproape 5 miliarde.
Emil Boc a explicat că 55 la sută din banii pe care îi avem sunt din afara bugetului local, sunt bani europeni veniți la Cluj.
„Încă o dată vedem concret ce înseamnă Europa pentru fiecare dintre noi, 55 la sută din banii pe care îi avem sunt din afara bugetului local, bani europeni veniți la Cluj. Fără fonduri europene ar trebui să luăm bani de la transportul în comun, de la spitale, cultură, de la sprijinirea educației pentru a putea gestiona orașul, ca să se poate derula activitățile de bază, ce țin de iluminat, salubritate, funcționarea orașului. Dar noi, având aceste fonduri europene ne permitem să avem bine asigurată funcționalitatea orașului și să ne ocupăm de dezvoltare. Să facem o creșă, un bazin de înot, o școală.
Deci cei care se întreabă ce face Europa pentru noi îi invit să se uite în jur, pe malul Someșului, în centrul Clujului, să se uite la Școala Iorga, la Școala Hațieganu, la Școala Agârbiceanu, la ce înseamnă centură metropolitană, la proiectele care vin, la tren metropolitan, metrou, la care azi încep lucrări extrem de importante pentru consolidarea unui versant cu piloți forați pentru ca atunci când se introduce cârtița în subteran să nu coboare dealul pentru că ar da semne un deal că se întâmplă ceva în straturile inferioare și atunci se consolidează cu piloți forați pentru a fi în siguranță deplină stația de unde intră metroul, Stația Teilor.
Deci, Europa este în permanență aici cu noi, nu trebuie să experimentăm să vedem cum e mai rău, fără Europa ne va fi mult mai rău decât ne e azi. Numai cine nu vrea să vadă, nu vede că ne poate fi foarte rău, nu rău, foarte rău.
Sunt total împotriva cultivării oricăror sentimente antiamericane. Trebuie să ne ferim de orice sentiment antiamerican, nu trebuie să alegem între Europa și America, ci să mergem împreună cu Europa și America, nu putem fără niciuna dintre ele. Europa ne-a adus 100 de miliarde de euro în România, din care 30 vin doar de la noi, deci avem un beneficiu net de 70 miliarde de euro, pe care îi vedem în toată țara. Iar America ne-a adus cele mai mari garanții de securitate pe care le-am avut în întreaga noastră istorie, ca noi să ne putem dezvolta”, a declarat Emil Boc.