Guvernul vrea să interzică cumulul pensiei cu salariul la stat. Detașările și concursurile, blocate până în 2026

Guvernul vrea să interzică cumulul pensiei cu salariul la stat. Detașările și concursurile, blocate până în 2026

Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență ce prevede interzicerea cumulului pensiei cu salariul pentru angajații plătiți din fonduri publice.

Documentul stabilește că persoanele aflate în această situație pot continua activitatea până la împlinirea vârstei de 70 de ani, dar doar pe bază de salariu, cu suspendarea pensiei.

Potrivit proiectului, „angajații cărora le-a fost emisă decizia de pensionare au dreptul de a continua activitatea, cu acordul anual al ordonatorului de credite/angajatorului, până la vârsta de 70 de ani“. În acest caz, „persoanele menționate pot fi menținute în activitate, în baza unei cereri, cu condiția suspendării plății pensiei“, scrie hotnews.ro. 

Măsura se aplică personalului din ministere, autorități locale, regii autonome, companii de stat, autorități de reglementare și altor instituții finanțate de la buget. Reluarea plății pensiei va fi posibilă doar din momentul în care activitatea încetează.

În lipsa cererii din partea angajatului sau a acordului ordonatorului de credite, contractul de muncă încetează de drept. Totodată, actul normativ prevede și situații excepționale: „În cazuri temeinic justificate, prin memorandum sau hotărâre de Guvern, se pot stabili excepții, cu justificarea necesității și respectarea cheltuielilor de personal aprobate”.

Concursurile pentru posturi vacante, suspendate

Proiectul mai stabilește suspendarea organizării concursurilor pentru posturile vacante în perioada 2025-2026. Singurele permise vor fi concursurile deja aflate în derulare, pentru care rezultatele verificării eligibilității candidaților au fost afișate înainte de intrarea în vigoare a ordonanței.

Detașările și transferurile, blocate până la sfârșitul lui 2026

Un alt punct important al proiectului vizează suspendarea detașărilor și transferurilor funcționarilor publici până la finalul anului 2026. În termen de 10 zile lucrătoare de la adoptarea OUG, conducătorii instituțiilor publice vor fi obligați să dispună încetarea detașărilor aflate în derulare.

Șefii unităților unde se află angajați detașați vor decide dacă aceștia își pot continua activitatea în cadrul respectivei instituții.

Comenteaza