Clujul, hub de dezvoltare pentru generațiile viitoare de automobile. “Tehnologiile pe care le dezvoltăm astăzi pun bazele maşinii viitorului”

Clujul, hub de dezvoltare pentru generațiile viitoare de automobile. “Tehnologiile pe care le dezvoltăm astăzi pun bazele maşinii viitorului”
| Foto: nttdata.com

Ne desparte puţin timp de o nouă revoluţie în domeniul transportului, dat fiind că maşinile autonome sunt pe cale să ia cu asalt şoselele din întreaga lume. Mai mult, casele şi oraşele smart văd o dezvoltare accelerată. Daniel Stegeran, Head of Competence Area al NTT DATA Romania, explică felul în care două concepte până nu demult străine celor mai mulţi dintre noi, Embedded Technologies şi Internet of Things, vor schimba lumea în care trăim.

Membru al echipei NTT DATA Romania de peste trei ani, Daniel Stegeran este, din 1 aprilie 2019, Head of Competence Area, rol care, după spusele lui, se pliază perfect pe interesele şi hobby-urile sale.

Clujul, hub de dezvoltare pentru generațiile viitoare de automobile. “Tehnologiile pe care le dezvoltam astăzi pun bazele maşinii viitorului”“Sunt cu NTT DATA Romania deja de trei ani şi pot spune că este o provocare interesantă să lucrez aici. În general, în corporaţii provocarea vine şi din prisma faptului că este mare compania si structura complexa, drept urmare sunt şi foarte multe oportunităţi de dezvoltare. Eu am plăcerea să fiu într-un rol şi un departament care sunt aproape de hobby-urile pe care le am”, spune Daniel Stegeran.

Din poziţia de Head of Competence Area, Daniel Stegeran coordonează şi dezvoltă competenţele spre excelenţă pentru cele două “verticale” din cadrul departamentului: Embedded Technologies şi Edge Computing.

„Departamentul dezvolta Tehnologii Embedded. Aici, avem o combinaţie de proiecte în domeniul automotive, dar şi non-automotive, ceea ce este cunoscut pe piaţă ca fiind Internet of Things. Pe partea de proiecte automotive, avem o suită largă de proiecte în portofoliu, majoritatea fiind focusate pe produsele care fac parte din interiorul maşinii: Head-Up Display, Instrument Cluster, Interior Camera, Secondary display, dar şi funcţionalităţi ale sistemului de control suspensie, Fuel Control, Battery Management, dar şi ADAS (Advanced Driver-Assistance Systems - n.red.), cum ar fi radarul sau airbagul. Ceea ce dezvoltam noi astăzi este pentru generaţiile următoare de maşini, care urmează să iasă pe străzi, iar aceste tehnologii pun bazele maşinii viitorului”, a arătat acesta.

Pe partea de proiecte non-automotive, departamentul se dezvoltă si în direcţia Internet of Things, un domeniu complementar automotive, aflat în plină expansiune astăzi.

„Aici discutăm de proiecte bazate pe un sistem de reţele integrate de senzori inteligenţi, care pot măsura diverşi parametri într-un oraş, de exemplu, valorile măsurate ajung să fie procesate si integrate, să se identifice modele şi tipare prin AI pe baza cărora să fie luate anumite decizii. Aceste informaţii vor fi consumate si de maşini în viitor şi se va crea un sistem inteligent integrat prin care se fluidizează traficul, calitatea vieţii va deveni mai bună și siguranţa va creşte: vom putea anticipa sau evita diverse situaţii problematice, cum ar fi accidentele, și putem fluidiza anumite situaţii complicate din oraşe”, a spus expertul NTT DATA Romania în Embedded Technologies.

Cu toate că, deocamdată, putem doar să ne imaginăm cum vor arăta maşinile care se conduc singure, un lucru pare a fi cert: acestea vor fi mult mai sigure decât cele existente astăzi pe șosele și mai puțin poluante, iar orașele inteligente, interconectate cu mașinile autonome, vor fi mai puțin aglomerate.

„Este greu de spus cum vor arăta următoarele generaţii de maşini. Cu certitudine o să se schimbe, cât de repede, modelul conservator cu care suntem obișnuiți şi maşinile vor fi tot mai inteligente, interconectate si futuriste. Maşinile viitorului se vor conduce singure, iar ocupanţii lor vor fi, efectiv, doar pasageri. Se investeşte mult spre exemplu pe segmentul inovaţie in funcţionalităţi interactive multimedia, pentru că, dacă astăzi eşti şofer, ai atenţia la drum, dar pe viitor, maşina conducându-se singură, va trebui să îţi consumi cumva timpul ca si pasager”, a explicat specialistul Daniel Stegeran.

Vom avea probabil mai multe faze intermediare de tranziţie, dar până în punctul în care doar maşinile autonome să circule pe stradă probabil vor mai trece vreo 30 de ani, a mai spus acesta.

„Dacă discutăm de un oraş sau o metropolă, cu senzori şi sisteme integrate, vom putea avea acces aproape în timp real la ceea ce se întâmplă în oraş şi, corelat cu partea aceasta de fluidizare a traficului, ar fi un prim aspect care ne poate îmbunătăţi viaţa. Dintr-o dată, partea de poluare poate fi ţinută sub control, aglomeraţia şi inconvenientul sonor generat de maşini, de asemenea. Din punct de vedere economic, putem vorbi cel putin de reducerea consumului de combustibili clasici, artificiali sau sintetici folosiţi astăzi. Timpii pe care îi petrecem în trafic de la serviciu până acasă vor începe să se scurteze, calculând acel traseu optim pe care să fie dirijate autobuzele și maşinile”, a precizat Daniel Stegeran.

Locuinţele vor deveni un sistem inteligent, menit să crească nivelul de confort

Pe lângă mașinile autonome și orașele smart, Internet of Thing are aplicabilitate și în sistemele integrate în locuințele viitorului, care vor monitoriza și vor controla eficient mediul din locuinţa pentru un maxim de confort, de la umiditate, temperatură, calitatea aerului sau lumină până la optimizarea si reducerea consumului de energie. Astfel, locuinţa devine mai eficientă.

„Un sistem într-o casă inteligentă ar avea un algoritm adaptativ, prin care ar putea să identifice modelele comportamentale personalizate ale locuitorilor din casă. Astfel, sistemul integrat ar deveni capabil să  faciliteze acel nivel de confort pe care fiecare dintre noi şi-l doreşte, reglând un echilibru între temperatură, lumină, umiditate si calitatea aerului. Totodată, sistemul ar reuşi să reducă semnificativ din consumul energetic al fiecărei locuinţe prin, probabil, controlul jaluzelelor sau nivelul temperaturii sau a sistemului de ventilaţie din locuinţă. Poate învăţa comportamentele zilnice: dacă te trezeşti dimineaţa la ora 7, încălzirea în casă o să fie pornită cu câteva momente înainte de trezire. Duşul, odată pornit, va avea imediat temperatura apei la nivelul dorit, iar cafeaua va fi proaspăt făcută când ieși din duș. Gadget-urile precum brățara sau telefonul pot fi interconectate cu sistemul de acasă, făcând din acestea un sistem integrat, care reglează toţi parametri interiori pentru confort maxim”, a conchis expertul NTT DATA Romania.

Comenteaza