NASA are o nouă estimare pentru momentul când primul echipaj uman va ajunge pe Marte

NASA are o nouă estimare pentru momentul când primul echipaj uman va ajunge pe Marte

Jim Bridenstine, şeful NASA, a declarat că astronauţii americani ar putea ajunge pe Marte până în 2035, dar că totul depinde de cât de repede vor putea fi organizate noile misiuni cu echipaj uman pe Lună, potrivit foxnews.com.

"Dacă accelerăm planurile pentru aselenizare, grăbim şi proiectele pentru Marte", a declarat Bridenstine, potrivit Space.com.

"Sugerez că o vom putea face până în 2035", a mai spus acesta.

În luna aprilie, Bridenstine a declarat în faţa membrilor Congresului american că astronauţii NASA vor putea ajunge pe planeta roşie până în 2033.

"Putem decala misiunile pe Marte, modificând programul pentru aselenizare (în 2024)", a spus Bridenstine. "Trebuie să învăţăm să trăim şi să muncim în altă lume. Luna este cel mai bun loc pentru a demonstra aceste capacităţi şi tehnologii. Cu cât ne atingem mai repede acest obiectiv, cu atât mai curând vom ajunge pe Marte", a mai spus acesta.

Vicepreşedintele american Mike Pence a declarat la rândul său că America este liderul lumii în ceea ce priveşte spaţiul, dar că nu respinge parteneriatul în domeniu cu alte ţări.

În noiembrie 2018, NASA a anunţat că a ales locul de pe Marte unde va plasa roverul Mars 2020, care va ajunge la destinaţie pe 18 februarie 2021.

Astronautul Buzz Aldrin, care a participat la misiunea Apollo 11, este, însă, de părere că 2040 ar fi o dată mai realistă pentru o misiune cu echipaj uman pe Marte.

Într-un interviu din 2016, Aldrin, al doilea om care a păşit pe Lună, a declarat pentru Fox News că, până în 2040, astronauţii americani ar putea ajunge pe Phobos, satelitul lui Marte, ca misiune premergătoare pentru cele de pe Marte.

Comenteaza