La un calcul foarte simplu, ea are aproximativ 50% din bugetul primăriei din Cluj şi este aproape la egalitate cu bugetele primăriilor din Iaşi şi din Craiova. Este, în acelaşi timp, conform clasificării universităţilor din România, pe locul doi, în condiţiile în care are aproape cu o treime mai multe specializări decât Universitatea din Bucureşti şi aproximativ cu 40% mai mulţi studenţi. În foarte multe dintre specializările umaniste şi sociale, UBB este pe primul loc. Toate aceste performanţe se datorează corpului academic şi managementului UBB.
Legea învăţământului din 2011, cu prevederile sale pozitive şi negative, propune însă un nou tip de organizare universitară în care "puterile" sunt împărţite între un Senat ca putere legislativă şi un Rectorat ca putere executivă. Mai mult, conform Cartei UBB, născută din voinţa majorităţii corpului universitar, rectorul UBB va fi ales prin sufragiu universal, ceea ce îi va conferi o legitimitate solidă. Nu trebuie uitat faptul că rectorul "se supune" voinţei Senatului, corp legislativ, de asemenea, ales prin sufragiu universal. Alegerile pentru Senat vor avea loc în 24 februarie, iar cele pentru rector în 1 martie. Senatul îşi va alege prin votul majorităţii membrilor săi un preşedinte, al cărui rol va fi de supraveghere a contractului managerial pe care noul rector îl va semna atât cu Ministerul Educaţiei, cât şi cu Senatul.
Aşa stând lucrurile, întrebarea firească este cine va fi ales rector la UBB şi ce calităţi ar trebui să îndeplinească acesta?
În ultimele săptămâni am constatat o anumită fierbere în corpul universitar, mai ales în momentul în care profesorul Ioan Aurel Pop şi-a anunţat candidatura la funcţia de rector. Dată fiind poziţia domniei sale de academician, om al cetăţii şi cunoscut mediului clujean, naţional şi internaţional ca o personalitate academică şi civică de excepţie, candidatura sa aşteptată de foarte mulţi universitari a stârnit reacţii din cele mai diverse. Laudele şi acuzele, deopotrivă, nu au încetat să se manifeste la adresa sa, ceea ce dovedeşte, fără îndoială, că este candidatul cu şansele cele mai mari sau cel puţin unul dintre cei mai redutabili competitori. Unii îl laudă pentru meritele sale incontestabile de istoric de excepţie, academician, director de institut şi redactor-şef al unei reviste cotate ISI, pentru umanismul şi sinceritatea sa debordantă, pentru bunul simţ al domniei sale, aşa cum s-a văzut la prima dezbatere organizată cu încă doi din colegii săi de competiţie. Alţii au încercat să-l vâre în tot felul de scandaluri de presă sau să-i pună câte o etichetă politică, ceea ce nu era cazul, Ioan Aurel Pop nefiind membru al vreunui partid politic.
Se tot vorbeşte în presă şi pe unele site-uri de calităţile manageriale ale candidaţilor. Unii colegi, puţini la număr, apreciază stilul autoritar, centralist, iacobin în care rectorul este o persoană total implicată în managementul universitar (imposibil de realizat în noua structură a UBB), alţii insistă pe rolul de manager financiar al instituţiei, pe recuperări de deficite, alţii pe managementul cercetării performante, iar alţii pe un management colectiv, descentralizat, echilibrat, proporţional, călăuzit de subsidiaritate. De presupus ar fi ca profilul viitorului rector să aibă câte ceva din fiecare stil de conducere, dar mai ales din ultimul, cel care privilegiază dialogul cu colegii şi hotărârile democratice.
Din discuţiile cu colegii mei constat că majoritatea universitarilor dezavuează stilul centralist, autoritar, iacobin ce reduce comunitatea universitarilor la o masă de "supuşi".
O bună parte nu se regăsesc în managementul financiar, ce insistă pe recuperarea deficitelor fără a avea corespondenţă în salariile şi veniturile comunităţii universitarilor. O mică parte agreează candidaturi ce insistă pe performanţe în cercetare, convertibile în articole ISI cu factor de impact, fără să se ia în calcul statutul profesional, civic şi intelectual, naţional şi internaţional al universitarilor.
În opinia noastră, universitarii UBB sunt o comunitate structurată de eleganţă intelectuală, dialog, performanţă academică şi nu în ultimul rând de umanitate. Suntem diverşi şi, în acelaşi timp, solidari într-un proiect ce nu este numai al nostru, ci este, aşa cum Regele Mihai I declara de la tribuna parlamentului, "luat cu împrumut de la urmaşii noştri".
Rectorul nostru ar trebui să fie uman, sincer, dispus să dialogheze cu ceilalţi şi deopotrivă să fie intelectual de vârf şi manager democrat. Rectorul ce ar trebui să ne propună formarea unei "comunităţi ai magiştrilor şi studenţilor" trebuie să aibă deopotrivă eleganţă în exprimare şi dreaptă judecată atunci când vine vorba de folosirea resurselor umane şi financiare ale universităţii. El trebuie să îndrume, nu să dicteze.
Subsidiaritatea ce trebuie să-i însoţească deciziile înseamnă că nu trebuie să fie atotştiutor, ci om care să asculte tabere diferite şi să ia decizii în folosul comunităţii universitarilor şi studenţilor. Echipa lui trebuie să se bazeze pe principiile guvernanţei universitare: transparenţă, responsabilitate, eficienţă, coerenţă, proporţionalitate şi, nu în ultimul rând, deciziile să fie democratice. Prorectorii lui trebuie să reprezinte masa mare a universitarilor, şi nu interesele unor găşti. Ei trebuie selectaţi dintre universitarii performanţi atât de la ştiinţe economice, sociale, umaniste, ştiinţe exacte, cât şi de la ştiinţele vieţii şi pământului.
Îi aud pe unii confraţi de breaslă că se tem că un rector umanist ar putea să le distribuie arbitrar veniturile realizate cu multă trudă prin numărul mare de studenţi atraşi şi prin tot felul de programe de cercetare. Nimic mai fals. O dată că nu se poate, mai ales că Senatul hotărăşte în chestiunile importante ale universităţii, iar un rector "uman" este întotdeauna alături de oameni şi de bunul simţ.
Mai degrabă, ar trebui să ne temem de candidaţi ce ne propun tot felul de standardizări şi recuperări de deficite, unde umanitatea lasă locul arbitrariului şi ţintelor de atins, în care aşa cum spunea un rapsod popular "Or murit tăţi oamenii".
Adrian Ivan
