Ardelenii au nevoie de o tribună: România şi identitatea ei falimentară

Ardelenii au nevoie de o tribună: România şi identitatea ei falimentară
Statul naţional unitar românesc e un stat falimentar la nivel identitar. Identitatea falimentară e vizibilă pretutindeni. Pe zidurile scorojite ale blocurilor, în reconstrucţia lentă a României de după 1989, în emigraţiile succesive, în senzaţia de lehamite publică şi în senzaţia lipsei de apartenenţă.

Nu m-am săturat de România, ci îmi pun doar problema cum ar putea această ţară să aibă o identitate mai puternică. Unul dintre posibilele răspunsuri care îmi vin în cap e să nu mă mai gândesc la o singură identitate, hardcore, ci la un ansamblu de identităţi soft: ardeleneşti, moldoveneşti, dobrogene etc.

 

Foarte mulţi ardeleni au un complex de superioritate vizavi de Bucureşti, înjură obiceiurile balcanice ale “miticilor”, se revoltă din cauza scurgerii de creiere spre Capitală şi, foarte important, a impozitelor în aceeaşi direcţie. însă nu am văzut încă un proiect politic de anvergură în ceea ce priveşte regionalizarea, care să îi coaguleze atât pe politicienii de toate culorile, cât şi pe votanţii lor. Nu am asistat la dezbateri publice legate de regionalizarea administrativă a ţării, ca răspuns la înţepenirea instituţională de acum. Cadrul de discuţii e unul îngust, al prejudecăţilor, al dihotomiei ori-ori: ori România rămâne stat naţional unitar, ori există pericolul autonomiei Ţinutului Secuiesc.

 

Ce e interesant la ungurii din Secuime e că folosesc acelaşi principiu pe care l-au folosit românii ardeleni la sfârşitul Primului Război Mondial: dreptul la autodeterminare. La noi a funcţionat atunci, la ei, pare-se, nu mai funcţionează acum...

 

Totuşi, discuţia ar fi prost pusă în direcţia revendicărilor teritoriale. Aşa cum au arătat-o şi alţi intelectuali, regionalizarea nu presupune neapărat disputarea unor teritorii, ci încercarea de a aduce luarea deciziilor mai aproape de cetăţean! Astfel, identitatea noastră românească, ce se cam vântură falită în conştiinţele noastre, s-ar putea reconstrui în jurul unor identităţi regionale.

 

Cam ăsta e şi sensul demersurilor intelectualilor arondaţi Ligii Pro Europa. Apoi, există intelectualii din jurul preşedintelui Băsescu, consilierii Cătălin Avramescu şi Eckstein Kovacs, care, din discuţiile avute cu ei, se poziţionează în favoarea regionalizării. însă, pentru a nu stârni sensibilităţi exacerbate, pasiuni de tip vadimist, atitudinea regionalistă a celor care muncesc la Bucureşti e precaută. E şi un an electoral, iar astfel de teme extrem de serioase pot să fie folosite în scopuri demagogice, naţionaliste. Poate că de aici decurge şi mai multă prudenţă.

 

Unele curente filosofice anarho-libertariene consideră dreptul individului la autodirijare morală ca fiind unul dintre cele mai importante principii de călăuzire în viaţa publică. Cu cât deciziile în privinţa noastră se iau mai departe de noi, cu atât alienarea e mai drastică şi identitatea mai labilă. Din nefericire, România e, la ora actuală, formată din (o sintagmă anglo-saxonă scumpă mie) “communities that don’t commune”. O soluţie pentru a ieşi din criza identitară ar fi regionalizarea, dar e o rezolvare amânată şi tot amânată.


CITEŞTE PE ACEEAŞI TEMĂ:


Ardelenii au nevoie de o tribună: Bucureşti - Iaşi - Cluj, sau despre centru şi periferie


Ardelenii au nevoie de o tribună: De ce o tribună a Ardealului


Ardelenii au nevoie de o tribună: Cine se teme de ardeleni?


Ardelenii au nevoie de o tribună: Complexul de clujean al lui Emil Boc

Ardelenii au nevoie de o tribună: Ardelenisme


Ardelenii au nevoie de o tribună: Ca o imensă scenă, Transilvania...

Ardelenii au nevoie de o tribună: Capitala noastră, oraşul lor

Ardelenii au nevoie de o tribună: Clujenii sunt de vină

Ardelenii au nevoie de o tribună: Piuneza din fundul ardeleanului

Ardelenii au nevoie de o tribună: Premierul semipur
Comenteaza