Avem o moştenire: patrimoniul. Ce facem cu el (I)

În “Strategia de dezvoltare a municipiului Cluj Napoca”, una dintre ţinte este şi promovarea turismului, unde componenta patrimoniu are un loc semnificativ, devenind suportul turismului cultural.

Cu observaţia că asupra acestei surse bugetare voi reveni într-un alt articol, mi-aş permite acum să pun în discuţie doar patrimoniul imobil unde se includ monumentele istorice (laice sau de cult), ansamblurile urbane, siturile arheologice sau urbanistice, monumentele de for public şi unde vor fi incluse în curând arheologia industrială  şi lucrările inginereşti de artă. încercând o înscriere în contextul naţional, putem observa că din punct de vedere al numărului de obiective înscrise în “Lista monumentelor istorice” din 2004, municipiul nostru se situează în ierarhia naţională astfel:

- pe locul IV la total monumente categoriile A+B (*) cu 292 obiective (pe locul I fiind Bucureştiul cu 2087);

- pe locul X la monumente categoria A cu 40 obiective (pe locul I fiind Bucureştiul cu peste 150);

- pe locul II la situri arheologice cu 34 obiective (pe locul I fiind Bucureştiul cu 190).

 

Iar ceea ce priveşte conservarea sistemului de fortificaţii medievale (din piatră), ordinea este: Sighişoara, cca 90%, Braşov, cca 45%, Sibiu, cca 30% şi Cluj, cca 15%. Din cele 292 monumente (A+B), cele mai multe, cca 56%, sunt din secolele XVIII-XIX şi cca, 15% din secolul XX. Amintesc că nici municipiul şi nici judeţul nu au obiective înscrise în lista patrimoniului Mondial UNESCO. Spre deosebire de alte municipii, Cluj-Napoca se situează în eşalonul celor care acoperă cu repere în situri, din secolul II (epoca Romană) până în secolul XX (arhitectura secessine; modernismul interbelic; multe imobile realizate de arhitecţi străini).

 

Apare însă întrebarea dacă acest patrimoniu este suficient pentru a determina un aflux major al turismului cultural spre Cluj-Napoca, evident nu un turism de tranzit (de una, două zile). Un tur de orizont ne îndeamnă să ne gândim la amplificarea ofertei, făcând din municipiu şi o poartă spre bisericile de lemn din Maramureş (patrimoniu UNESCO) şi Sălaj, fortăreţele  dacice din Munţii Orăştiei (patrimoniu UNESCO), fortificaţia Vauban (“Cetatea Alba Carolina”) de la Alba Iulia, siturile săseşti fortificate din Transilvania şi Sighişoara (toate fiind patrimoniu UNESCO) şi de ce nu, o poartă deschisă spre bisericiile din Moldova ( patrimoniu UNESCO).

 

înainte însă de a dezvolta problematica turismului cultural ( într-un alt articol) cred că merită să ne oprim pentru început asupra unei arii compacte de monumente, denumită în mod curent CENTRU ISTORIC. Este vorba de cele circa 45 ha, încorsetate începând din sec.XV, de fortificaţiile din piatră ce au delimitat până în sec. XIX nucleul medieval. în această vatră s-a decis devenirea oraşului, identitatea sa şi tot aici fiecare epocă a căutat să-şi lase martori, înlocuind sau modificând. Dar această continuă metamorfoză a cadrului construit a căpătat un ritm tot mai accelerat şi, ca atare, a dispărut o anumită continuitate morfologică, iar densificarea ţesutului e tot mai abuzivă.

 

O să mă explic: în intervalul 1945-1990, deci o perioadă în care patrimoniul nu conta, s-au realizat doar 40 clădiri noi şi circa 70 intervenţii semnificative la imobile, iar în intervalul 1990-2008, numărul clădirilor noi a ajuns la 48, iar a intervenţiilor la peste 230! Deci în 18 ani presiunea investiţională asupra Centrului Istoric a fost de 3 ori mai mare ca în cei 55 ani de comunism şi asta în situaţia când din 2001 există o lege a protejării patrimoniului (422) şi una a urbanismului (350)!

 

Iar acest proces, când interesul privat, de moment, sfidează interesul comunitar şi moştenirea culturală ce-ar trebui să o transmitem viitorului pare să nu se oprească, deşi legea 422/2001, revăzută impune întocmirea unui Plan Urbanistic pentru zonele construite protejate (PU-ZCP), care după avizare să reglementeze intervenţiile (la Cluj Napoca s-a lansat comanda în 2002, dar după 2 ani s-a stopat) şi aceeaşi lege precizează că eliberarea autorizaţiilor de construire fără a avea la bază o documentaţie de urbanism avizată de M.C.C. le face “nule de drept” (art.23/4). Iar fără acest PU-ZCP avizat, cum se face includerea în P.U.G.  (art.18/1) şi cum va deveni Centrul Istoric “parte componentă a strategiilor de dezvoltare durabilă” (art.10/2)?

 

Desigur, se vor finaliza, în curând, lucrările de la Bastionul Croitorilor, este în curs cosmetizarea/reabilitarea faţadelor, s-a realizat pietonizarea str. Eroilor (dar cu un decalaj de câţiva ani faţă de alte oraşe) şi a Pieţei Muzeului, s-au pus în valoare vestigiile din Piaţa Unirii, au apărut plăcuţele indicatoare de monumente (la Mediaş existau înainte de 1989), dar se ştie că patrimoniul se aseamănă cu un pacient care cere mereu îngrijire. A-l cosmetiza numai, fără a-i revitaliza organismul pe baza unui program complex de lungă durată nu e pista cea mai bună de urmat.

Vom reveni.

 

·        Monumentele Istorice de categoria A sunt de importanţă naţională şi universală, iar cele din categoria B sunt reprezentative pentru patrimoniul cultural local.