CSM a dat aviz negativ noului proiect privind reforma pensiilor magistraților
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:09
- Justiţie
- Ascultă știrea
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a emis joi un aviz negativ asupra noului proiect de lege referitor la reforma pensiilor magistraților.
Documentul privind modificarea sistemului de pensii de serviciu a fost publicat săptămâna trecută în procedură de transparență decizională, iar CSM avea la dispoziție 30 de zile pentru formularea unui punct de vedere, chiar dacă avizul său are caracter consultativ, scrie Agerpres.
Potrivit noilor prevederi, cuantumul pensiei de serviciu ar urma să fie de 55% din baza de calcul, reprezentată de media indemnizațiilor brute din ultimii cinci ani de activitate, însă nu poate depăși 70% din ultima indemnizație netă încasată. Proiectul stabilește și o perioadă de tranziție de 15 ani până la atingerea vârstei standard de pensionare, fixată la 65 de ani, termenul urmând să înceapă la 1 ianuarie 2026.
Tema pensiilor din sistemul judiciar a generat tensiuni între reprezentanții Justiției și Executiv. Pe 13 noiembrie, la Palatul Cotroceni, a avut loc o rundă de discuții între președintele Nicușor Dan, liderii coaliției de guvernare și reprezentanții judecătorilor și procurorilor, însă negocierile s-au încheiat fără un rezultat concret. Magistrații au cerut ca pensiile să fie apropiate ca valoare de ultimul salariu încasat, în timp ce premierul Ilie Bolojan a susținut necesitatea menținerii plafonului de 70% din salariul net.
Proiectul inițial al reformei a fost respins de Curtea Constituțională pe 20 octombrie, în urma votului judecătorilor Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu, Mihai Busuioc și Mihaela Ciochină. CCR a apreciat că Guvernul nu a solicitat în termenul legal avizul CSM, condiție obligatorie pentru validitatea actului normativ, chiar dacă rolul acestui aviz este strict consultativ.
Proiectul se află în continuare în procedură legislativă, iar Guvernul este așteptat să analizeze observațiile și să formuleze o nouă variantă care să întrunească votul majoritar.











