Discriminarea romilor, pedepsită cu închisoarea. Când va intra în vigoare legea

Discriminarea romilor, pedepsită cu închisoarea. Când va intra în vigoare legea
| Foto: Dobre Nicu Adrian / fonduri-diversitate.ro

Antiţigănismul devine infracţiune, pedepsită cu până la 10 ani după gratii. Proiectul de lege, adoptat de Camera Deputaților. 

Cei care nu vor respecta drepturile romilor şi vor promova doctrine antiţigăniste ar putea fi pedepsiţi cu închisoare de până la 10 ani.

Măsura apare într-un proiect de lege care a primit votul decisiv al Camerei Deputaţilor.

Conform proiectului, prin "antiţigănism" se înţelege atât percepţia referitoare la romi exprimată ca ură împotriva acestora, cât şi manifestările verbale sau fizice motivate de ură împotriva romilor, îndreptate împotriva romilor ori a proprietăţilor acestora, împotriva instituţiilor/ONG-urilor, liderilor comunităţilor rome sau lăcaşurilor lor de cult, tradiţiilor şi limbii romani.

În ceea ce priveşte faptele pedepsite cu închisoarea, proiectul de lege stabileşte următoarele:

- promovarea în public, în orice mod, a unor idei, concepţii sau doctrine antiţigăniste, precum şi utilizarea în public a unor simboluri antiţigăniste, fapte pedepsite cu închisoare de la trei luni la trei ani. Excepţie fac actele săvârşite în interesul artei, ştiinţei, cercetării, educaţiei sau dezbaterii unor aspecte de interes public;
aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei organizaţii cu caracter antiţigănist, faptă pedepsită cu închisoare de la trei la zece ani. Excepţie fac persoanele care denunţă autorităţilor existenţa organizaţiei, înainte ca aceasta să fi fost descoperită.

Proiectul de lege a trecut de Parlament şi mai are nevoie de promulgarea prin decret prezidenţial şi publicarea în Monitorul Oficial pentru a se aplica.

Există şi varianta ca preşedintele să retrimită legea în Parlament şi să ceară reexaminarea ei, la fel cum există posibilitatea ca legea să fie atacată la CCR.

Proiectul a trecut tacit de prima cameră, Senatul, adică fără dezbatere şi fără vot.

Comenteaza