Ne dorim cu adevãrat un oraş competitiv?

În urma întâlnirii din 2007, la Leipzig, a miniştrilor responsabili cu dezvoltarea urbanã şi coeziunea teritorialã, a rezultat o chartã având ca temã “Oraşele europene durabile”.

Documentul în cauzã recomanda oraselor sã-si întocmeascã programe de dezvoltare urbanã integratã, acestea având menirea de a deveni instrumente de planificare pe termene medii si lungi.

 

Ele urmau sã faciliteze o coordonare beneficã si din timp între dezvoltarea economicã, de infrastructurã, imobiliarã si cea a serviciilor, fãrã a neglija impactul unor tendinte sociale (migratia, îmbãtrânirea, ponderea populatiei active). Evident cã asemenea propuneri (ce nu pot neglija variantele pesimiste, posibile, optimiste) pretind analize aprofundate si pluridisciplinare de unde nici sociologii nu trebuie sã lipseascã. Sã vedem în continuare care ar fi însã criteriile la care ar trebui sã rãspundã un oras competitiv prin prisma cartei de la Leipzig, ca si a altor recomandãri ale Uniunii Europene.

 

In primul rând, suportul sãu fizic, sistemul teritorial ar trebui sã nu fie afectat de: poluare si degradarea componentelor geologice; un raport dezechilibrat între spatiile construite si cele verzi (avem o analizã a biologilor?); proastã gestiune a fluxurilor urbane (apã, energie, deseuri, aprovizionare); supralicitarea unor zone; alterarea calitãtilor morfologice.

 

In competitia economicã nu se poate uita “reteaua” în care se înscrie: îsi poate afirma singur competenta, singularitatea sau este obligat la cooperare, complementaritate? în ambele situatii trebuie pregãtite scenariile, programele care, din cauza globalizãrii, pot sã nu aibã o duratã lungã.

 

Diversificarea ofertei poate preîntâmpina fenomenele de blocaj, derutã, dar o prea mare diversitate duce la disiparea eforturilor (financiare, materiale, umane), iar în artilerie se afirmã cã reusita depinde de folosirea tacticii “foc concentrat” pe obiectiv.

 

Tot mai mult se vehiculeazã însã convingerea cã succesul în competitia economicã va depinde de stimularea si valorificarea inovatiei, iar aici, asa cum am subliniat într-un articol anterior, poate avea un aport deosebit învãtãmântul universitar, dacã vom reusi sã stabilim tintele ce trebuie atinse si nu ne trezim prea târziu.

 

In 2003 se atentiona într-un alt document al UE cã succesul unui oras va depinde de o permanentã evaluare a pozitiei sale, de supravegherea atentã a tendintelor zonale si internationale, de o continuã adaptare prin evaluarea regulatã a scenariilor.

 

Intr-un astfel de context în continuã metamorfozã, sustin în continuare necesitatea functionãrii unei echipe de pilotaj, asa-numita echipã de strategie urbanã. în acestã durã competitie trebuie sã ne cunoastem foarte bine potentialul, atuurile mostenite si chiar acea “genã” sau gene ce au fãcut ca devenirea orasului sã primeascã anumite trãsãturi.

 

Dacã azi nu constientizãm deja care este identitatea sa – unde se include si biodiversitatea – mâine ne vom trezi în categoria “ca multe altele”... Ce spune opinia publicã?