Adaptarea este de la celebra strigare a vânzătorilor ambulanţi de pe Litoral-Nu daţi banii pe prostii, luaţi banane la copii!- ce a dăinuit, din câte am auzit, alături de multe altele asemănătoare până astăzi deşi au avut perioadă de glorie în anii ‘80-’90! “Colorata mâine-i gata!” “Faceti poza cu maimuţa!” se mai aud şi acum deşi era digitalelor a alungat o mare parte din fotografii însoţiţi de animăluţe, personaje de desene animate, maimuţe sau lei dresaţi şi bărcuţe gonflabile.
Mi-am amintit de bucuria pe care o simţeam atunci când tata obţinea prin Sindicat de câte un bilet de 12 zile la Mare! La noua stea a litoralului de după ’85, Neptunul, să găseşti un bilet la Clăbucet, Apolo, Mioriţa, Romanţa, Dacia sau fiţosul hotel Neptun era o realizare cel puţin la fel de mare ca şi aceea de a reuşi să bei Pepsi sau să mănânci ciocolată chinezească de Crăciun şi Revelion!
Dacă mai reuşeai să obţii şi o masă într-o seară la celebrul restaurant Insula de pe primul lac sau, în urma unei curtări acerbe a vreunei grăsane trecute - şefă de sală la Calul Bălan sau Ambasador, să obţii o ladă din acelaşi Pepsi - simbol al capitalismului şi bunăstării, puteai considera ca vacanţa familiei a fost una regească sau, mai pe înţelesul actualei perioade, de 5 stele!Dar nu evocarea unei epoci din fericire apuse, dar având incontestabil farmecul ei, este scopul acestui text.
în urma dezbaterilor din ultima vreme despre urbanism, arhitectură, arhitecţi şi ingineri, mi-a venit în minte o întâmplare-amintire ce se repeta anual atunci când, alături de părinţii şi fratele meu, ne deplasam spre Mare cu trenul.
Plecând seara din inima Ardealului, în iulie sau august, undeva pe la 6 dimineaţa ajungeam să trecem podul peste Dunăre de la Cernavodă şi atunci de fiecare dată tatăl meu, un inginer pasionat, ne trezea pentru a ne arăta o minune a ingineriei şi arhitecturii, vechiul pod dat în folosinţă în 1895, al inginerului Anghel Saligny, cel ce studiase la Paris.
Nu-mi amintesc exact până când, dar ştiu că la primele vacanţe pe Litoral,
inainte de a merge la şcoală, am trecut Dunărea chiar peste splendidul pod
străjuit de acea statuie de roşior, pod care acum se află în conservare.
Poate pentru a înţelege cu exactitate ridicolul şi penibilitatea în care se găsesc bună parte din arhitecţii Clujului, care de la austro-ungari încoace şi-au bătut în cea mai mare parte joc de faţa acestui oraş, ar trebui să ne amintim doar de alte clădiri, monumente arhitecturale pe care părinţii sau profesorii ni le prezentau în vacanţele de vară: clădirea Cazinoului din Constanţa, hotelul Rex din Mamaia, hotelul Belona din Eforie-Nord, complexul Panoramic-Belvedere-Amfiteatru din Olimp, hotelul Palas din Sinaia, castelul Peleş cu Pelişorul, Foişorul, Ceramica, Economatul şi vilele Sipot şi Cavaleri, mănăstirea Sinaia, Biserica Neagră din Braşov, clădirile din jurul pieţei Sfatului din Braşov şi din vechiul cartier românesc Schei, hotelul Orizont din Predeal, hotelul Alpin din Poiana Braşov, alături de Belvedere din Cluj şi, bineînteles, clădirea Teatrului Naţional, Catedrala Sfântul Mihail, Catedrala Ortodoxă cu hramul Adormirea Maicii Domnului, clădirea centrală a UBB, clădirea fostului hotel Continental, vila Tătaru sau multe alte clădiri reprezentative pentru epoci diferite, dar unite prin frumuseţe, funcţiuni şi bun gust dăinuind peste secole!
Acum la Cluj ce ne arată distinşii arhitecţi agreaţi ai Epocii Boc împreună cu ceilalţi, agreaţii epocii Funar? Cartierele ruşinii urbanistice şi arhitecturale, Europa, Câmpului, Bună Ziua, Borhanci, Floreşti şi Apahida? Blocurile dintre case din Andrei Mureşanu, Gheorgheni, Grigorescu şi Gruia? Sau hotelul Beyfin din Avram Iancu, Family Shopping Center de pe Eroilor, clădirea albastră a Romtelecom de pe Bariţiu sau banca Ţiriac de pe Moţilor? Sau poate totuşi avem marea şansă că ne vom putea mândri peste ani cu cele mai urâte case şi locuinţe colective construite de-a lungul istoriei în Transilvania?
