O carte pe care am citit-o pe nerãsuflate (II)
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 22:47
- Justiţie
- Ascultă știrea
în cuprinsul celorlalte 4 capitole sunt refãcute aspecte ce tin de parcursul anevoios al României cãtre o structurã de securitate (Alianta EuroAtlanticã) ce si-a dovedit viabilitatea în lumea contemporanã si pentru care ratiunea de a exista si a se adapta la schimbãrile aduse de o dinamicã nemaiîntânitã pânã acum în arena internationalã reprezintã o provocare fãrã precedent în istorie. Cu o nedisimulatã mândrie aratã George Maior cã aderarea României la NATO a însemnat, pentru prima datã în istoria aliantelor politico-militare din care tara noastrã a fãcut parte în ultimul secol, libertatea de optiune si, mai ales, posibilitatea de a avea un cuvânt de spus la masa deciziilor.
în acelasi timp, integrarea tãrii noastre într-o organizatie aflatã în plinã schimbare strategicã a adus un plus de valoare aliantei, fiindcã România a devenit nu doar un factor de stabilitate regionalã, ci si un membru implicat cu responsabilitate în efortul transformãrii si ameliorãrii capabilitãtilor NATO de reactie si rãspuns la crizele survenite. Autorul evocã în acest sens douã din domeniile fundamentale prin care România a contribuit la schimbãrile si redefinirea identitãtii aliantei: “pe agenda geopoliticã si pe agenda de transformare a NATO” (pag. 18).
Faptul cã tara noastrã a militat cu ceva vreme înainte de aderarea la structurile euro-atlantice pentru definirea unei politici de securitate în zona Mãrii Negre este relevant pentru rolul activ asumat de România în procesul de crestere a democratiei si securitãtii în regiune si în prefigurarea problemei resurselor energetice, teme care au dobândit recent o importantã deosebitã. Nu lipsit de interes este un alt aspect care tine tot de arhitectura geopoliticã a spatiului caspian si al Mãrii Negre si care ar trebui sã stârneascã dacã nu îngrijorare, cel putin interogatii la nivelul factorilor responsabili: factorul demografic.
Sã nu uitãm cã aceste teritorii au reprezentat, de câteva ori în istorie, “poarta” de intrare spre Europa a unor mase semnificative de oameni, care au adus transformãri masive la nivelul vechiului continent: indoeuropenizarea petrecutã cu multe mii de ani înainte de Christos, prãbusirea Imperiului roman la sfârsitul antichitãtii si construirea unei alte Europe la începutul Evului Mediu prin marea migratie a popoarelor venite din stepele Asiei. Unii demografi avertizeazã de pe acum asupra pericolului producerii unei noi “migratii” la nivelul continentului european, de astã datã mult mai amplã si mai complexã prin urmãri decât celelalte anterioare. Sã nu uitãm cã astãzi mai bine de jumãtate din populatia globului se aflã la est de acest spatiu, iar problemele rezultate de pe urma unei explozii demografice care nu si-a epuizat încã resursele sunt numeroase.
Tocmai de aceea, dincolo de pericolele descrise si analizate de specialisti si care sunt generate de statele premoderne si cele moderne (în acceptiunea hãrtii conceptuale si strategice a lui R. Cooper), se impune a se acorda o atentie cuvenitã si acestui factor de risc, respectiv cel demografic. O gestionare necorespunzãtoare a riscurilor aduse de o populatie explozivã atât la baza, cât si la vârful piramidei (tinerii tot mai numerosi ce nu pot fi absorbiti si integrati, bãtrânii tot mai multi care nu pot fi asistati social si medical etc.)poate însemna un pericol pentru securitatea statelor si a structurilor politico-militare viitoare tot atât de grav precum terorismul sau încãlzirea globalã.
Pregãtirea intelectualã, dar si experienta politico-diplomaticã acumulatã de George Maior i-au permis o tratare echilibratã si coerentã a problematicii relatiilor internationale la începutul secolului XXI, din perspective multiple. Lucrarea de fatã, cu valoare atât documentarã, cât si prospectivã, aspirã la o privire sinteticã si transparentã asupra principalelor provocãri cu care se confruntã nu doar România, ci si lumea contemporanã în materie de securitate si apãrare.
Cu sigurantã, cartea se adreseazã nu numai istoricilor, politologilor si diplomatilor, ci si celor pasionati de o altã viziune asupra prezentului si viitorului relatiilor internationale decât cea traditionalã, adicã de cea a rãzboaielor si eroilor, a tratatelor de pace si a culiselor diplomatice. Cu sigurantã, diplomatia secolului XXI este si trebuie sã fie diferitã de ceea ce tratatele clasice de diplomatie o prezentau. Este o carte scrisã accesibil, cu informatii interesante si interpretãri provocatoare, o lecturã cu adevãrat utilã tuturor celor care se ocupã de strategiile geopolitice ale prezentului, dar si de cele ale viitorului. Numai si pentru aceste valente, ea este, fãrã îndoialã, o carte care va fi mult cititã si citatã în anii care vin de un public larg si variat.
