Plagiatul lui Ciucă: Dosar penal clasat, fapta s-a prescris

Plagiatul lui Ciucă: Dosar penal clasat, fapta s-a prescris
| Foto: https://www.facebook.com/IonelNicolaeCiuca

Dosarului penal deschis în urma unei plângeri în care s-a reclamat faptul că premierul României Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat a fost clasat, iar în ce priveşte infracţiunea de uz de fals în formă continuată, procurorul de caz a constatat că „fapta nu există”.

Potrivit unui răspuns al Parchetului General pentru infracţiunea prevăzută de art.197 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 republicată (fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie), fapta s-a prescris, iar în cazul infracţiunii de uz de fals în formă continuată, procurorul a constatat că „fapta nu există”, a transmis joi agenţia Agerpres, citată de digi24.ro

„Dosarul penal a fost soluţionat prin ordonanţă de clasare la data de 15 martie 2023, după cum urmează: clasarea cauzei cu privire la infracţiunea prevăzută de art.197 alin.1 din Legea nr.8/1996 republicată (fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale (art.16 alin.1 lit.f Cod de procedură penală); clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art.323 Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, întrucât fapta nu există (art.16 alin.1 lit.a Cod de procedură penală)”, se arată în răspunsul Parchetului General.

Amintim că dosarul a fost deschis în februarie 2022, după ce jurnalista Emilia Şercan a publicat, pe 18 ianuarie 2022, un articol în care susţine că premierul Nicolae Ciucă, general în rezervă, ar fi plagiat în teza de doctorat.

Ancheta penală a blocat mai bine de un an cercetarea tezei de doctorat de către Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că alegerea tematicii tezei de doctorat s-a bazat predominant pe experienţa personală acumulată în misiunile internaţionale la care a participat nemijlocit, individual sau împreună cu Batalionul 26 Infanterie: misiunea ONU de menţinere a păcii din Angola (1996-1997), misiunea NATO din cadrul rezervei strategice a SACEUR pentru Balcanii de Vest (2000-2001) şi misiunea de tip coaliţie din Afganistan (2002).

Comenteaza