Ziua internaţională a aerului curat pentru un cer albastru este marcată anual, începând cu anul 2020, la 7 septembrie, potrivit Rezoluţiei 74/212, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) la 19 decembrie 2019
Ultimul clasament Times Higher Education Impact Ranking dat publicității miercuri, 12 iunie 2024, poziționează Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) în topul primelor 1000 de universități dintre cele 1963 din întreaga lume, cuprinse în clasament.
„Din moment ce războaiele se nasc în mintea oamenilor, tot în mintea oamenilor trebuie ridicate bastioanele păcii.” (Constituția UNESCO, 16 noiembrie 1945, Preambul).
Atacurile Hamas din Israel de la 7 octombrie 2023 au dus la violenţe sexuale sistematice şi premeditate, conform unui raport al unei organizaţii israeliene publicat miercuri, informează AFP.
Organizaţia Naţiunilor Unite şi Uniunea Europeană au denunţat, vineri, execuţia prin inhalare de azot, o premieră mondială, a unui condamnat la moarte în Statele Unite.
Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU) afirmă că omenirea nu este încă pregătită pentru o eventuală nouă pandemie.
Un comitet al Organizației Națiunilor Unite a cerut anularea generalizată a brevetelor pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) organizează joi primul său summit dedicat medicinei tradiţionale pentru a sublinia necesitatea de a fi luate în calcul dovezile ştiinţifice înainte de începerea oricărui tratament alternativ natural, relatează AFP.
Aproape 10.000 de civili au fost ucişi de la începutul războiului din Ucraina, a afirmat marţi Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, informează dpa.
Mai mulţi roboţi echipaţi cu inteligenţă artificială au luat cuvântul vineri, în timpul unei conferinţe organizate de ONU la Geneva.
Recomandări: