Radu Mazăre a fost achitat într-un dosar pentru abuz în serviciu, dar tot n-a scăpat de închisoare

Radu Mazăre a fost achitat într-un dosar pentru abuz în serviciu, dar tot n-a scăpat de închisoare
| Foto: gds.ro

Fostul primar din Constanța este în prezent în penitenciar, fiind condamnat la 9 ani de detenţie într-un dosar privind retrocedările din staţiunea Mamaia.

Radu Mazăre fusese condamnat la 6 ani şi 6 luni de detenţie, în primă instanţă, pentru abuz în serviciu, dar astăzi a fost achitat de Curtea de Apel Constanța.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcţie Naţionale Anticorupţie, la data de 12 octombrie 2004, Radu Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanţa, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ derizoriu de 23,56 euro/mp, a unui teren în suprafaţă de 15.465,91 mp, situat în staţiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unităţii administrativ teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.

Pe 28 februarie 2007, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în aceeaşi calitate, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ modest, a două terenuri în suprafaţă de 11.890 mp şi 502,81 mp, aparţinând Primăriei Constanţa, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanţa o pagubă de 2.971.420 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.

Radu Mazăre este în prezent în penitenciar, fiind condamnat la 9 ani de detenţie într-un alt dosar privind retrocedările din staţiunea Mamaia.

Comenteaza